UE cere înapoi agricultorilor francezi 500 de milioane euro.

7 August, 2009
Sursa: Gandul.info

În plină criză economică, Comisia europeană a solicitat producătorilor francezi de fructe şi legume să dea înapoi subvenţii europene în valoare de 500 de milioane de dolari. Banii au fost încasaţi de agricultori în urmă cu mai bine de 10 ani (în perioada 1992-2002). Fondurile ar fi fost acordate, susţin experţii europeni, cu încălcarea normelor europene privind Concurenţa, de vreme ce au fost date ca ajutoare publice, relatează Le Figaro.

Franţa ar fi sistematizat subvenţii care se acordă în cazuri excepţionale, precum un anotimp extrem de secetos sau intemperii care distrug recoltele. În schimb, Parisul a transformat, cu bună ştiinţă, aceste subvenţii excepţionale în surse continue de finanţare şi investiţii.

Autorităţile franceze nu par a avea probleme cu verdictul Bruxelles-ului. Mai mult, noul ministru francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, insistă că agricultorii vor fi nevoiţi să dea aceşti bani înapoi, în viitorul apropiat urmând a fi înfiinţată o comisie pentru recuperarea fondurilor (deşi unii dintre ei au falimentat, unii au decedat sau sunt în incapacitate de plată). „Nu voi expune Franţa unei condamnări care ar obliga-o să restituie o sumă mai consistentă peste cinci sau zece ani”, a declarat Le Maire, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien. Deja însă, nota de plată se ridică la 338 de milioane de euro, la care se adaugă penalizări de 150 de milioane de euro. Michel Barnier, predecesorul actualului ministru al Agriculturii, a încercat la începutul lui aprilie, să conteste la Curtea de justiţie europeană, nu faptul că se impută Franţei aceste greşeli, ci suma pe care ar datora-o.

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Barroso tine cu dintii de sefia Comisiei Europene.

19 Iunie, 2009
Viitorul presedinte al Comisiei Europene trebuie desemnat fara intarziere, a declarat miercuri actualul titular al acestui post si candidat pentru un al doilea mandat, Jose Manuel Barroso, care refuza amanarea deciziei pana la toamna, relateaza AFP, preluata de NewsIn. „Consiliul si Parlamentul European trebuie sa ia aceasta decizie, fireste in bata tratatului european, iar tratatul in vigoare acum este cel de la Nisa„, a spus el.

Deciziile luate in UE trebuie sa respecte in toate cazurile tratatul in vigoare„, a subliniat Barroso. Aplicarea stricta a Tratatului de la Nisa presupune ca liderii europeni sa-si desemneze candidatul oficial inca de la summitul din 18-19 iunie, a explicat Barroso. Sefii de state si de guverne sunt cei care trebuie sa desemneze ocupantul acestui post, inainte ca alegerea sa fie prezentata Parlamentului European.

Barroso nu vrea cu nici un chip ca decizia sa fie luata dupa eventuala intrare in vigoare a Tratatului de la Lisabona, cum sugereaza Franta si Germania, care ar prefera o simpla sustinere de principiu pentru Barroso saptamana viitoare. „Parlamentul European a fost ales in baza Tratatului de la Nisa, nu in baza altuia. Deci trebuie sa respectam tratatele in vigoare, nu putem lua o decizie in baza unui tratat care inca nu a fost aprobat, ar fi ceva antidemocratic„, a mai spus Barroso (Domnul Barroso e foarte „democrat” cand interesele sale sunt in joc!)

Citește restul acestei intrări »


UE vrea sa urmareasca non-stop toate automobilele!

2 Aprilie, 2009
Sursa: Cotidianul.ro

Până în 2013, Uniunea Europeană vrea să doteze fiecare automobil cu sisteme de supraveghere care vor indica în permanenţă locul, viteza şi direcţia de deplasare a acestora! Propunerea aflată pe masa oficialilor UE prevede ca maşinile să fie înzestrate cu o “cutie de comunicare”, capabilă să emită în permanenţă un semnal, care va fi receptat de antenele de telefonie mobila, care să ofere detalii in timp real despre poziţionarea şoferilor.

Reprezentanţii europeni sunt „convinşi” că un astfel de plan va reduce numărul accidentelor auto şi va rezolva problema aglomeraţiilor în trafic, precum şi pe cea a emisiilor de carbon(sic!). Parlamentul britanic pare deocamdată unul dintre cele mai interesate de implementarea proiectului, relatează ediţia online a ziarului “The Guardian”. Potrivit unui consorţiu al producătorilor de autoturisme, toate maşinile noi din Europa ar putea fi dotate cu noul sistem începând din 2013.

Detaliile privind acest proiect, intitulat Cooperative Vehicle-Infrastructure Systems (CVIS), care va costa aproape 40 de milioane de euro, vor fi făcute publice în cursul acestui an. CVIS are deja sprijinul producătorilor de maşini şi al industriei de telecomunicaţi. “The Guardian” a obţinut însă documente nepublicate încă de CVIS, potrivit cărora maşinile vor putea fi supravegheate cu o exactitate de mai puţin de un metru, o tehnologie mai performantă decât navigarea prin satelit actuală. Comisia Europeană a solicitat deja guvernelor naţionale să rezerve o frecvenţă radio pe banda de 5,9 gigahertzi.

Citește restul acestei intrări »


„Paraşutele de aur” ale comisarilor europeni.

1 Aprilie, 2009
Membrii Comisiei Europene câştiga 20.000 de euro pe lună, şi atunci când şi-au pierdut locul de muncă sau se pensioneaza, ei continuă să primească salarii compensatorii de 10.000 euro lunar timp de trei ani. Oficialii de la Bruxelles se „apara”, declarand ca nu ar fi vorba de o „paraşută de aur„, asa cum au sugerat unii critici ai UE.

Intr-o Europă în care mulţi nu ajung să câştige 200 de euro lunar (de exemplu, profesorii debutanti din invatamantul preuniversitar romanesc), iar criza creează milioane de şomeri este indignant ca membrii Comisiei Europene a UE să aibă salarii atât de exagerate şi, pe deasupra si pensii, după ce îşi pierd scaunul! In mod categoric, U.E. este o înşelătorie şi politicile lor nu sunt cu nimic bune pentru noi!


Termenii „doamnă” şi „domnişoară” – interzişi în Parlamentul European!

16 Martie, 2009
O broşură cu indicaţii de exprimare „corectă politic” în cadrul Parlamentului European (PE) interzice folosirea termenilor „doamnă” şi „domnişoară” (madame, mademoiselle, frau, fraulein, senora, senorita etc), anunţă cotidianul The Daily Telegraph, citând europarlamentari britanici scandalizaţi de acest lucru. Ghidul, intitulat „Limbajul neutru din punct de vedere al genului in Parlamentul European” a fost tipărit în mai multe limbi si redactat la cererea secretarului general al PE, Harold Romer, considerat unul dintre apărătorii „corectitudinii politice„. În opinia lui, cuvinte precum „doamnă” şi „domnişoară” pot să ofenseze femeile!

Tot la disparitie sunt condamnate si alte cuvinte din engleza in care apare termenul „man”(barbat), cum ar fi: policeman (politist), fireman (pompier), salesman (vanzator) etc. Dealtfel, corectitudinea politica a gasit expresii inlocuitoare pentru aceste cuvinte: police officer (tradus in mod stupid ca „ofiter de politie”), firefighter (pompier), sale agent (tradus ca „agent de vanzari”, de parca „vanzator” ar suna „degradant”!).

Citește restul acestei intrări »


UE isi da singura palme!

13 Martie, 2009
Sursa: Ziarul Gandul.

Curtea Europeană de Justiţie a declarat lista secretă a UE cu obiecte interzise la bordul avioanelor ca fiind ilegală. La sfârşitul lui 2002, Consiliul European şi Parlamentul European au adoptat un regulament privind securitatea la bordul avioanelor. Anexa prevede, în termeni generali, care sunt obiectele ce nu pot fi aduse la bordul aeronavelor. Se menţionează însă că anumite măsuri nu trebuie să fie publicate, ci doar să fie puse la dispoziţia autorităţilor. Insa, cum sa respecti o lege pe care nu doar ca nu o cunosti, dar nici nu ai dreptul de a o cunoaste?

Un tenismen austriac, pe nume Gottfried Heinrich, a fost dat jos din avion acum patru ani, pentru că a refuzat să predea la bagaje de cală rachetele sale de tenis. La 25 septembrie 2005, austriacul a fost oprit pentru control la Aeroportul Vienna-Schwechat, fiindcă bagajul său de mână conţinea rachetele de tenis, incluse, spre mirarea acestuia, pe lista europeană a obiectelor interzise la bordul aeronavelor. Tenismenul a deschis o acţiune în faţa instanţei austriece care s-a adresat Curţii Europene de Justiţie pentru ca aceasta să lămurească dacă fragmentele din regulamente pot avea efecte juridice, chiar dacă nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, asa cum e cazul cu anexa obiectelor interzise in UE la bordul aeronavelor.

Scandalul i-a pus pe gânduri pe oficialii comunitari, având în vedere şi poziţia Curţii, fapt pentru care Comisia Europeana a publicat lista cu obiecte interzise în vara lui 2008. Cu toate acestea, notează Agerpres, CEJ a decis că o astfel de listă este ilegală, deoarece publicul nu îi cunoaşte conţinutul şi nu are de unde să ştie care obiecte sunt permise şi care nu pot fi luate la bordul avioanelor. Totusi, e greu de crezut ca decizia Curtii va fi pusa in aplicare. Sa nu uitam ca unul dintre motivele principale pentru care anumite obiecte sunt interzise la bordul avioanelor, este acela de a sprijini magazinele din aeroport. Nu poti sa-ti iei o sticla de apa in avion, sub pretextul ca ai putea fabrica „bombe lichide”, iar daca ti-e sete esti obligat sa cumperi apa din magazinele din aeroport. Oricat de minor ar parea acest exemplu, in realitate, e vorba de sume „frumusele”.


N-avem gaze, canalizare, apa calda si wc-uri in case la tara dar UE ne baga „internet de mare viteza”!

5 Martie, 2009
Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com

Chelului, tichie de margaritare ii lipseste! Cam la asta s-a gandit si Comisia Europeana, care a considerat ca „imbunătăţirea accesului la internetul de mare viteză este o necesitate pentru revitalizarea regiunilor rurale din Europa„. Conectarea la internetul de mare viteză a populaţiei rurale (în pondere de 30%) care nu beneficiază de acest serviciu ar trebui să constituie o prioritate pentru realizarea până în 2010 a obiectivului „servicii în bandă largă pentru toţi”, a declarat astăzi Comisia.

O mai bună conectivitate la internet reprezintă un instrument puternic pentru stimularea unei redresări economice rapide.Astăzi, Comisia descrie modul în care intenţionează să îşi utilizeze propriile programe de sprijin pentru a impulsiona dezvoltarea reţelelor şi serviciilor de internet în zonele rurale şi invită statele membre să facă la fel.Un bun acces la internet poate reduce gradul de izolare şi spori competitivitatea fermelor şi societăţilor din mediul rural, în special întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), prin faptul că oferă acces la pieţe internaţionale şi moduri mai rapide şi mai eficiente de a face afaceri.Între timp, Parlamentul European şi Consiliul discută pe marginea unei propuneri a Comisiei care vizează punerea la dispoziţie a unei sume suplimentare de 1 miliard EUR, prin intermediul Planului european de redresare economică, pentru lărgirea accesului la internetul de mare viteză la toate regiunile Europei.

Citește restul acestei intrări »