Bunul simt nu a disparut complet din Europa

11 Iulie, 2009
Presedintele BNP (British National Party), Nick Griffin, membru al Parlamentului European, a declarat recent ca UE ar trebui sa ia masuri mai drastice impotriva imigratiei ilegale, mergand pana la a scufunda cateva vase folosite de imigranti! “Mai devreme sau mai tarziu, singura măsură care va opri imigraţia – şi va impiedica numeroase persoane originare din Africa subsahariană să moară pe calea spre Europa – este să fii dur cu cei care vin”, a spus el. “Sincer, ar trebui să scufunde cateva ambarcaţiuni”, a subliniat Griffin, referindu-se la funcţionarii UE implicaţi in combaterea imigraţiei ilegale. Griffin a negat totuşi că ar vrea ca cineva să moară. “Ar putea lansa o plută de salvare, iar imigranţii ilegali s-ar putea intoarce in Libia”, a spus el.

Presedintele BNP a mai declarat că va susţine orice responsabil ce va propune măsuri de acest gen şi că se opune politicilor care duc la acceptarea imigranţilor ilegali in UE. “Mai devreme sau mai tarziu, Europa va trebui să-şi inchidă frontierele, altfel va fi copleşită de Lumea a treia”, a subliniat el. In 2008, mai mult de 67.000 de persoane au trecut Mediterana pentru a incerca să intre in Europa, dintre care jumătate au ajuns prin Italia şi Malta.

Nick Griffin s-a referit si la problema tiganilor romani din Marea Britanie, declarand ca Regatul Unit “are o problemă cu infracţiunile ţiganilor români”. Ne amintim cu totii de stirile alarmiste privind asa-zisele „atacuri rasiste” indreptate impotriva „romanilor” din Irlanda de Nord. In fapt, „romanii” respectivi erau de fapt tigani certati cu legea care ii exasperasera in prealabil pe localnici, care n-au avut alta sansa decat sa riposteze.
Citește restul acestei intrări »
Anunțuri

BNP doreste refacerea grupului nationalist din cadrul Parlamentului European

27 Octombrie, 2008
Ideea de reinfiintare a unei aliante nationaliste in cadrul Parlamentului European a prins din nou contur saptamana trecuta atunci cand presedintele Partidul National Britanic (BNP), Nick Griffin, a efectuat o vizita in Ungaria si Cehia. Domnul Griffin a fost invitat in aceste doua tari de catre liderii unor partide radicale de dreapta, care la randul lor au efectuat vizite in Marea Britanie la inceputul acestui an.

Fragilul grup parlamentar s-a prabusit dupa ce cinci membri romani, membri PRM, s-au retras din cauza unor neintelegeri cu reprezentantii Italiei. Astfel alianta s-a destramat, nemaifiind intrunit numarul minim de parlamentari pentru realizarea unui grup identitar de sine statator. Insa mai nou Nick Griffin incearca sa aduca iar impreuna diferite grupari nationaliste din tari precum Ungaria, Cehia, Belgia, Austria si Italia.

Winston Pickett, directorul noului creat Institut European de Studii ale Antisemitismului Contemporan, a declarat ca turul european facut de Griffin a avut un mare succes in Ungaria, in special datorita Paridului Jobbik (Pentru o Ungarie mai buna), care doreste sa realizeze aliante si cu alte grupari de dreapta din Europa, pentru a forma un front comun inaintea alegerilor din vara anului viitor. Sursa: frontpress.ro