Parlamentul European, putred de corupt!

Parlamentul European, institutia „democratica” a UE, ales nemijlocit de cetatenii europeni, se umple de ridicol de la o zi la alta. Scandalurile de frauda si de coruptie sunt tot mai frecvente. Astfel, conform unui raport intern al PE, s-au descoperit fraude sistematice din partea europarlamentarilor cu banii europeni pe care îi pot încasa în această calitate, iar o organizaţie britanică a calculat că aceste abuzuri permit unui membru PE să bage în buzunar peste 1,2 milioane de euro într-un mandat de cinci ani. (Articolul complet il gasiti aici: Adevarul)

Raportul confidenţial al organismului de audit dezvăluie fraudele extraordinare la care au recurs europarlamentarii pentru a-şi însuşi banii alocaţi pentru cheltuielile cu personalul, bani plătiţi de contribuabilii europeni, scrie săptămânalul britanic The Sunday Times. Documentul arată că unii europarlamentari au cerut banii pentru plata unor asistenţi inexistenţi, le-au dat bonusuri de până la o dată şi jumătate salariul anual şi au deturnat banii publici înspre companii-paravan. Supraîncărcarea facturilor este de asemenea o practică obişnuită a europarlamentarilor. „Remuneraţiile plătite s-ar putea să nu fie justificate întotdeauna de costul real al asistenţei parlamentare acordate„, afirmă autorul raportului.

Raportul de 92 de pagini a fost elaborat anul trecut în ianuarie, dar nu a fost dat publicităţii, precizează The Sunday Times. Existenţa raportului Galvin a fost dezvăluită prima dată anul trecut, când Chris Davies, un europarlamentar britanic liberal-democrat, care a citit documentul, a refuzat să semneze o înţelegere de confidenţialitate şi a făcut publice unele cifre. Dezvăluirile lui Davis despre corupţia din PE au stârnit interes în întreaga UE, dar în pofida situaţiei jenante, plenul PE, conform principiului bagarii prafului sub pres, a votat pentru păstrarea confidenţialităţii raportului.

Raportul Galvin constată că s-au făcut plăţi către asistenţi care nu erau acreditaţi la Parlamentul European şi către companii ale căror conturi arătau că nu sunt active; pentru ca europarlamentarii să folosească toată suma pusă la dispoziţie pentru cheltuieli cu personalul, au acordat la sfârşit de an bonusuri ce se ridică la până de 19,5 ori salariul lunar al asistenţilor; un europarlamentar a cerut bani pentru muncă de secretariat, pe care i-a vărsat apoi unei creşte al cărei manager era un politician local din partidul politic al respectivului europarlamentar; alteori, plăţile au intrat direct în seifurile unor partide politice naţionale.

Pe de altă parte, unii asistenţi şi-au dublat veniturile încasând compensaţii de la europarlamentarii care au ieşit din Parlament şi primind în acelaşi timp salarii de la parlamentarii care au venit în locul lor. Este menţionat şi cazul unui europarlamentar care pare să fi acordat întreaga sumă la care avea dreptul pentru cheltuieli suplimentare, de 182.000 de lire (aproape 205.000 euro), unei singure persoane, care, în plus, e rudă cu el!

TaxPayers’ Aliance arată că, în timpul unui mandat complet, membrii PE pot încasa aproape 450.000 de lire (circa 507.000 de euro) ca alocaţii pentru cheltuielile de personal, chiar dacă angajează doar câţiva asistenţi propriu-zişi cu normă întreagă. Organizaţia a calculat că europarlamentarii care cer indemnizaţia maximă de 257 de lire (289 de euro) pe zi, dacă stau într-o locuinţă ieftină, pot băga în buzunar din această sursă 105.000 lire (118.000 de euro) în cinci ani. Europarlmentarii mai pot obţine 217.800 de lire (245.000 de euro) din decontarea unor cheltuieli de birou, dacă spun că locuinţa lor funcţionează şi ca birou parlamentar. Pentru a primi aceşti bani nu este nevoie de chitanţe, precizează The Sunday Times.

Tot lipsa obligativităţii de a aduce chitanţe care să justifice cheltuielile de călătorie le permite europarlamentarilor să primească 54.000 de lire pentru care nu trebuie să plătească impozite, deşi fac deplasări regulate între Bruxelles şi ţara lor de origine. Europarlamentarii se bucură în final şi de avantaje la pensionare pentru cât au lucrat la Bruxelles, banii din pensia de europarlamentar fiind mai mulţi decât cei pe care i-ar primi la pensie colegii lor din parlamentul naţional (în cazul Marii Britanii). TaxPayers’ Alliance a calculat că ar fi vorba de 350.000 de lire (394.000 de euro) pentru un mandat complet.

În concluzie, în total, la rata actuală de schimb, valoarea totală a profitului în timpul celor cinci ani de mandat ajunge la 1.176.800 de lire (1.324.573 de euro), potrivit Sunday Times, care precizează că suma nu include salariul de europarlamentar, care oricum urmează să crească în cazul britanicilor, după alegerile europene din iunie, graţie „armonizării” salariilor europarlamentarilor.

Deci, pentru asta platim noi bani la UE! Romania, de exemplu, e un contribuitor net la bugetul UE, platind in 2008 cam de doua ori mai multi bani decat a primit inapoi! Putini romani stiu insa acest adevar, lasandu-se aburiti de propaganda mincinoasa a guvernului in legatura cu „miliardele si miliardele de euro” pe care „le vom primi” de la UE… la anul si la multi ani, desigur!

Anunțuri

2 Responses to Parlamentul European, putred de corupt!

  1. viorica minea spune:

    parlamentul european este aidoma celui roman,bulgar, etc., pastrind insa proportiile,ca de la un jaf serios la gainarii autohtone(mai o vila, mai un contract, mai chiria de-o casa).ce structura morala, ce coloana vertebrala, ce statura profesionala ar trebui sa aiba un politician adevarat?parca vorbim de entitati de pe o alta planeta. cum sa ni se spuna adevarul,cit vreme acesta reprezinta arma ce le-ar putea ruina carierele, si ingropa numele pentru vecie!cred insa cu tarie, – si faptul asta ma mai alina, – ca in curind cu totii vor deveni atit de incompatibili cu energiile ce se anunta, incit se vor autoelimina fara drept de apel.

  2. Vergeanu Spinu spune:

    Romanul se bucura cand vede ca gunoiul din curtea ve-
    cinului e mai puturos decat cel din curtea lui.Cu as-
    ta se mangae si de asta rade cel mai bine.Sarmanul.Nu
    stie ce-l asteapta.Uita ptr.moment de spagile care vin
    dinspre UE inspre ai nostri,spagi ce ung intrarea in
    legislatia noastra a unor legi care sa stearga defini-
    tiv Romania de pe harta lumii.Vom deveni nu o semicolo
    nie,ci o colonie.Vom fi la cheremul oricui vrea sa-si
    bata joc de noi.Batjocura a inceput.Reactioneaza numai
    presa.Cei care ar trebui sa stopeze jaful,”ai nostri
    iubiti parlamentari” tac ca oarece in iarba;se fac ca
    ploua.Noi,astea ce votam,ne revoltam si discutam aprin
    s inrte noi si…cam atat.La asa natiune asa conduca-
    tori.Vorba lu` conu Leonida care-l citeaza pe „Galibar
    di”:Bravs natiune,halal sa-ti fie !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: