Ambalarea şi etichetarea obligatorie – metodă prin care Statul Maximal elimină de pe piaţă micii producători

Sursa: ro.altermedia.info

Autor: Marius Mioc.

Ţăranii care vin cu brînză sau caş în pieţe vor trebui să ambaleze marfa şi să o eticheteze, conform unor noi reglementări ale Direcţiei Sanitar-Veterinare. Cei care nu se conformează riscă o amendă de pînă la 30 milioane lei vechi.

Este o nouă măsură impusă de alinierea României la standarde europene, prin care se realizează unul din adevăratele obiective ale Uniunii Europene: eliminarea de pe piaţă a micilor producători, în favoarea marilor trusturi susţinute de birocraţia de la Bruxeles.

Propagandistic, lucrurile sînt prezentate ca o expresie a grijii faţă de om care-i animă pe birocraţi, pe necesitatea protecţiei consumatorului. Dacă marfa are o etichetă pe care scrie numele producătorului şi termenul de garanţie, consumatorul nemulţumit ştie pe cine să reclame dacă i s-a vîndut marfă proastă.

De fapt, în pieţele ţărăneşti există un fel mult mai eficient de protecţie a consumatorului: acesta are dreptul să guste din marfă înainte de cumpărare. Astfel, clienţii pot să-şi dea seama de calitatea mărfii mult mai bine decît pe baza unei etichete care să certifice corespunderea cu nu ştiu care standard înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară. Degustarea este prevăzută şi în legislaţie ca drept al cumpărătorului. Art. 1301 din Codul Civil spune: “În privinţa vinului, oloiului şi altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă înainte de a se cumpăra, vinderea nu există pînă ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat că-i convin”. Dar în scumpa noastră patrie instrucţiunile Direcţiei Sanitar-Veterinare sînt mai importante decît legi organice precum Codul Civil. Exact acest drept de degustare al clientului, care este unul din principalele avantaje ale pieţii ţărăneşti, este eliminat prin noile reglementări de tip “european”. Consumatorul, a cărui protecţie se invocă, nu mai are dreptul să controleze singur calitatea mărfii, prin degustare, ci trebuie să se încreadă în echipele de birocraţi ale Direcţiei Sanitar-Veterinare care vor face controale periodice în gospodăriile producătorilor şi vor emite certificate de calitate.

Gospodăriile ţărăneşti nu dispun de linii de ambalare şi etichetare a produselor, şi tocmai asta e ideea – ţăranii să nu mai vîndă direct în piaţă, ci numai prin intermediul marilor firme. Investiţia într-o linie de ambalare şi etichetare este prea împovărătoare pentru o gospodărie ţărănească, ea se justifică numai la firmele mari, care au de ambalat cantităţi de ordinul tonelor. Dacă firmele mari oferă ţăranilor preţuri prea mici pentru producţia lor, acestora nu le rămîne decît să protesteze zadarnic (cum au mai făcut-o), dar modalitatea eficientă de protest – refuzul de a mai livra procesatorilor şi vînzarea mărfii direct către consumatori – devine imposibilă ca urmare a acţiunilor funcţionarilor Statului Maximal.

Deocamdată, ţăranii români adoptă rezistenţa pasivă. După cum scrie ziarul “Deşteptarea” din Bacău, în acel judeţ doar 33 de producători s-au înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară, acesta fiind şi motivul pentru care respectivul organism birocratic a stabilit deocamdată un nivel relativ scăzut al taxelor. Dar după ce producătorii vor fi prinşi în angrenajul birocratic taxele vor fi treptat mărite şi se vor introduce noi obligaţii privind controale periodice, care se vor face desigur tot contra cost. Scopul urmărit este de a face ca preţurile de pe piaţa ţărănească să nu fie mai scăzute decît cele înregistrate la supermarcheturi. În Uniunea Europeană se acceptă ca pe piaţa ţărănească să se vîndă maxim 5% din produse, şi numai pe segmentul de preţuri înalte.

Eforturile birocraţilor dau rezultate: în judeţul Braşov, de pildă, numărul bovinelor s-a redus cu 20% numai în ultimul an, tot mai mulţi crescători de animale renunţînd la afacere.

Un alt efect al obligativităţii ambalării şi etichetării produselor îl constituie creşterea cantităţii de deşeuri produse de fiecare gospodărie. La blocul meu, de pildă, în urmă cu 2-3 ani erau destule 2 tomberoane de gunoi, iar acum sînt 3 tomberoane care devin arhipline pînă la ziua ridicării gunoiului. Creşterea cantităţii de gunoaie este bucuria ecologiştilor, care au astfel obiect de activitate (şi de încasat bani) din afacerile cu reciclarea ecologică a deşeurilor.

Evoluţia actuală a fost anticipată într-un alt articol din 2007 de pe altermedia: Uniunea Europeană interzice libera concurenţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: