Statul politienesc european.

Sursa: www.gandul.info

Pe ultima sută de metri a preşedinţiei rotative a UE, Franţa a reuşit o premieră pe plan european: primul summit al forţelor de securitate privată din Europa. Summitul a avut loc, ieri, la sediul Ministerului de Interne francez (portofoliul a fost deţinut cândva de preşedintele Nicolas Sarkozy, care s-a făcut remarcat prin reprimarea violenţelor din suburbii).

Mult timp lăsate în umbră, firmele de securitate privată au devenit, treptat, o forţă, numărul lor depăşindu-l, în premieră, pe cel al forţelor de ordine publică (poliţie, jandarmerie) din unele state membre. Printre statele unde securitatea privată este mai bine numeroasă decât cea publică se află România, relatează cotidianul Le Monde. Altele, în aceeaşi situaţie, sunt Ungaria (unde forţele de ordine publică au 40.000 de membri, iar cele private – 80.000), Finlanda, Polonia, Cehia, Marea Britanie şi chiar micuţul Luxemburg. În ansamblu, în toată Uniunea 1,7 milioane de persoane lucrează în domeniul securităţii private, în 50.000 de companii de profil, cifra totală de afaceri fiind de 15 miliarde de euro anual.

Şeful statului francez a transmis un mesaj la acest summit inedit, prin care cerea „soluţii comune pentru securitatea publică şi privată”. Franţa a cerut şi întocmirea unei „carte” a meseriei de agent de securitate privată, care să dea legitimitatea acestei meserii, a cărei reputaţie este pusă de multe ori sub semnul întrebării. În plus, o asemenea reglementare este mai mult decât necesară, în condiţiile în care, în Marea Britanie, de pildă, agenţii privaţi au sarcini deosebit de dificile precum transferul deţinuţilor.

Anunțuri

2 Responses to Statul politienesc european.

  1. sfaturi nunta spune:

    daca furi articole de la gandul, de ce nu pastrezi titlul? e ok sa-ti fur si eu un articol si sa-i schimb titlul? pai e frumos?!

  2. epimeteu spune:

    @sfaturi nunta. Iti recomand sa-ti oferi sfaturile celor care au nevoie de ele; si anume celor care vor sa se casatoreasca. Daca nu ai de facut comentarii la obiect, mai bine abtine-te.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: