Noul Babilon 2. Acum cu puteri sporite.

Bogdan Mateciuc

Într-o frumoasă zi de octombrie a anului trecut, liderii unionali se întâlneau la Lisabona, capitala Portugaliei, în încercarea de a elimina diferentele dintre ei referitoare la Tratatul de Reformă a Uniunii. Afară demonstrau 200.000 de oameni. Demonstrau pentru că cetătenilor UE li se refuza dreptul de a se pronunta asupra procesului de revizuire a mult-discutatei Constitutii unionale, deghizată acum sub titulatura de Tratat de Reformă a Uniunii.

O dată în plus, Uniunea îsi arăta hotărârea de a-si impune vointa si de a călca în picioare vointa populară.

Desi demonstratiile de la Lisabona au fost cele mai mari din capitala portugheză din ultimii 20 de ani, ele au fost ignorate complet de presă, care nu a scos o vorbă despre ele.

Evenimentul a constituit o demonstratie a puterii pe care această Uniune deja o exercită asupra presei si astfel asupra opiniei publice. Asa cum arăta Thomas Rupp, coordonator al Campaniei pentru Referendumul European, liderii unionali adunati la Lisabona “s-au lăudat că au reusit să depăsească criza institutională, dar de fapt nu au făcut decât să amplifice criza democratiei, prin evitarea completă a cetătenilor. Si, evident, nu putem conta prea mult că mass-media va face ceva în această privintă” (EU Observer, 23 octombrie 2007).

Noul colos economic si politic are deja o istorie în ceea ce priveste felul în care îsi făureste tratatele si normele prin propriile institutii – institutii menite a impune vointa Uniunii deasupra drepturilor si suveranitătii statelor membre. Liste normelor obligatorii astăzi pentru cele 27 de state membre, în multe cazuri în dauna suveranitătii acestora, ajunge la 90.000 de pagini!


Nu demult, Irlanda, Franta si Olanda au respins, prin referendum, Constitutia unională. Guvernul Marii Britanii s-a speriat atât de tare de sondajele de opinie care arătau că 70 la sută dintre britanici nu agreează această Constitutie, încât a aranjat ca nici măcar să nu se ajungă la un vot popular în această privintă. Aceeasi atitudine precaută si perversă în acelasi timp au avut-o si celelalte state membre, inclusiv România.

Se pare că termenul “democratie” înseamnă pentru birocratii de la Bruxelles cam tot atât cât înseamnă si pentru liderii de la Beijing. Cetătenii Uniunii sunt chemati la vot numai atunci când liderii sunt siguri că acestia votează cum trebuie.

Desi politicienii francezi, olandezi si germani si-au luat măsuri de precautie si au trecut Tratatul prin parlamentele nationale, obtinând repede ratificarea acestuia, iată că guvernul irlandez a avut din nou curajul – si obrăznicia – de a supune la vot Constitutia unională, rebotezată “Tratat de Reformă”. Cu toate eforturile făcute de politicienii lor pro-unionali, irlandezii au votat masiv pentru NU.

Liderii unionali sunt în derută. Din declaratiile lor, preluate de o presă servil pro-unională, întelegem că irlandezii sunt un fel de Gică Contra. Din cauza lor, Raiul nu poate coborî pe pământ.

Cu toate acestea, din ultimele lor declaratii, întelegem că procesul de ratificare va merge mai departe (la zi, nouăsprezece state l-au ratificat deja, desigur, nu prin referendum). Problema creată de votul negativ al Irlandei a fost amânată pentru octombrie.

Prea ocupată cu demonizarea irlandezilor, presa nu suflă o vorbă despre motivele pentru care acestia au respins Tratatul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: