La Viena s-a scandat: „Nu dictaturii UE!”

Aproximativ 5.000 de persoane ostile Tratatului de la Lisabona au manifestat sâmbata în centrul Vienei (foto), pentru a cere organizarea unui referendum referitor la acest text, care modifica functionarea Uniunii Europene, relateaza AFP. Manifestatia, organizata sub platforma „salvarea neutralitatii, nu tratatului european“, a adunat militanti si simpatizanti ai mai multor partide ostile Uniunii Europene, inclusiv reprezentantii partidului nationalist BZO Peter Westenthaler si Joerg Haider, precum si grupuri din FPO. „Nu dictaturii UE“, „Liberi si neutri“, „Voi, tradatorii patriei, noi avem dreptul la un referendum“ se putea citi pe pancartele manifestantilor reuniti în piata Saint-Etienne. Cinci persoane au fost arestate de politie dupa un conflict petrecut într-o cafenea, între clienti si cinci contramanifestanti.Parlamentarii austrieci urmeaza sa examineze propunerea de ratificare la 9 aprilie.

Joerg Haider vrea sa organizeze un referendum în Carintia, landul pe care îl conduce, dupa ce a strâns peste 15.000 de semnaturi în favoarea acestei propuneri. Comisia electorala din Carintia trebuie sa decida asupra validitatii unui asemenea referendum. Noul Tratat UE, semnat în decembrie 2007 si care înlocuieste proiectul Constitutiei europene, respins la referendumurile din Franta si Olanda din 2005, trebuie aprobat de toate cele 27 de state UE. Doar Irlanda este obligata de Constitutia sa sa îl supuna unui referendum. (Sursa:www.gardianul.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: