Uniunea Europeana interzice libera concurenta!

28 Februarie, 2007

Sursa: ro.altermedia.info

LIBERTATEA ECONOMICĂ, cucerită cu sînge în decembrie 1989, prevăzută şi în Constituţia României, a devenit amintire odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Odată cu această integrare, alături de tradiţionalele “să nu ucizi”, “să nu furi” a mai apărut o poruncă pe care românii vor trebui s-o asculte: Să nu faci concurenţă marilor trusturi!.

“Adio brânză şi ouă vîndute la colţul străzii!” scrie [3] “Evenimentul Zilei” din 16 ianuarie 2007, explicînd ultimele măsuri, conform normelor europene, luate de Autoritatea Sanitar-Veterinară. Birocraţii respectivi, plătiţi din banii contribuabililor, ne vor feri de primejdia caşului cumpărat direct de la ţărani.

Cît de mare este această primejdie nu pare să conteze. Există statistici cu numărul morţilor în accidente de circulaţie, dar comercializarea autoturismelor este îngăduită. Despre oameni care ar fi murit mîncînd caş cumpărat în piaţă n-am auzit, dar nici n-o să auzim: are grijă Statul Maximal să interzică negoţul cu asemenea produse. Trăiască cipsurile frumos ambalate şi pline de chimicale europene!


În mărinimia lor, birocraţii acceptă (deocamdată) şi unele derogări: brînza maturată este tolerată, cică n-ar fi aşa de primejdioasă. Se aude chiar că se va amîna intrarea în vigoare a noilor norme pînă la jumătatea anului. Cîtă înţelegere!

Problema, ni se spune, este că brînza, carnea, ouăle ţăranilor sînt neambalate şi neetichetate iar producătorii nu au înregistrat un caiet de sarcini cu produsele lor la direcţiile agricole. Prin impunerea ambalării şi etichetării produselor, cît şi a îndeplinirii unor complicate formalităţi birocratice, se vor elimina de pe piaţă majoritatea ţăranilor care au neobrăzarea să concureze marile trusturi. Puţinii care vor îndeplini normele vor fi siliţi să crească preţurile ceea ce va face mai puţin atractivă oferta acestora. Un mare producător care are linie automată de amblat şi comandă cîte un milion de etichete odată, poate ieşi mai ieftin în partea de ambalare şi etichetare decît o gospodărie ţărănească. Pentru un ţăran, cîteva zeci de milioane de lei cheltuiţi cu formalităţi birocratice sînt o problemă, pentru un trust multinaţional nu. Singura problemă reală a trusturilor multinaţionale este raportul calitate/preţ al produselor, raport la care, pînă acum, nu izbuteau să învingă micii producători. Noroc cu ajutorul Statului.

Adio brinza si oua...Dacă problema reală era sănătatea populaţiei, se puteau lua mostre de produse pentru analiză în laborator, iar în caz că se găsea ceva dăunător sănătăţii, producătorului respectiv i se putea confisca marfa şi aplica o amendă. Însă, conform normelor europene, prezumţia de nevinovăţie e valabilă doar pentru criminali şi hoţi. Ţăranii care cad în păcatul de a face concurenţă marilor firme sînt acuzaţi de lipsă de igienă şi otrăvire a populaţiei, fără a avea drept la apărare. Doar prezumţie de vinovăţie există în cazul ăsta, căci a face concurenţă este în Uniunea Europeană o faptă mai gravă decît a fura.

Vînzarea neambalată era de fapt unul din avantajele pieţii ţărăneşti – cumpărătorul putea să guste produsele înainte de a le cumpăra. Acum, în numele “protecţiei consumatorului”, dreptul consumatorului de a gusta din produse înainte de cumpărare este eliminat. Păcat că birocraţii ăştia care ne ocrotesc nu ne întreabă şi pe noi, consumatorii, ce părere avem.

Un alt aspect al noilor reglementări este că, prin obligarea ţăranilor de a înregistra “caiete de sarcini” pentru fiecare tip de brînză, iar apoi necesitatea unor controale periodice la gospodăriile producătorilor, birocraţii din Direcţiile Sanitar-Veterinare îşi au justificată existenţa şi lefurile pe care le primesc (ca să nu mai vorbim de posibilele manifestări ale recunoştiinţei din partea ţăranilor care vor primi mult-rîvnitele autorizaţii). Poliţia, jandarmii şi poliţia comunitară vor avea un nou obiect de activitate: lupta împotriva “mafiei caşului”, această ameninţare a statului de drept. Fiindcă vor exista printre ţărani elemente lipsite de spirit civic, care vor încerca să-şi vîndă producţia nelegal.

Pentru românii de rînd mîncarea va fi mai scumpă, dar mai frumos ambalată şi etichetată, mai plină de E-uri şi aditivi alimentari folosiţi de marile firme pentru conservarea produselor (ţăranii nu folosesc aşa ceva, căci avînd producţie puţină o vînd repede, cît e încă proaspătă). Şansa românului de rînd pentru a izbîndi în viaţă nu va fi de a-şi folosi inteligenţa, hărnicia şi îndemînarea pentru a începe o afacere pe cont propriu – Statul Maximal are grijă să impună reguli birocratice care să sufoce din faşă micii întreprinzători. Pentru românul de rînd, şansa vieţii va fi să devină angajat la un trust multinaţional.

PS: Firmele din industria de prelucrare a laptelui cumpara lapte de la tarani cu 7000lei (70 bani) kilogramul. Asta in timp ce laptele din supermarketuri costa 2.5-3.5lei/litr. Ca sa nu mai spunem ca laptele din magazin a fost in prealabil degresat; si deci, de fapt, dintr-un litru de lapte de la tarani se „fabrica” poate 2,3 litri de lapte industrial! Mi se pare si „normal” sa le interzici taranilor sa-si vanda produsele – cand unii scot bani asa frumosi!


UE ne lasa un gust acru…

22 Februarie, 2007

Afirmatia din titlul nu este doar o metafora, ci e cat se poate de serioasa. Desi productia interna de zahar a Romaniei nu satisface necesarul intern, UE ne forteaza sa o reducem cu 12 la suta in anul care vine. De ce? Foarte simplu: de ce sa producem singur zaharul de care avem nevoie, cand il putem importa din alte tari ale UE?! Ceea ce este de-a dreptul hilar, daca nu ar fi tragic, este „cota de zahar” primita de Romania de la UE si modul cum e impartita: Romania are dreptul (de la UE) sa produca 109.000 tone de zahar din sfecla si 329.636 tone de zahar brut din trestie de zahar (???). Pun si eu o intrebare de om prost: Cate tone de zahar produce Romania din trestie de zahar?? Raspunsul e foarte simplu: ZERO! Fiindca in conditiile climatice ale Romaniei, nu se poate cultiva trestie de zahar (aceasta se cultiva doar in tarile tropicale). Dar oficialii de la UE se fac ca nu cunosc geografia. Ca doar sunt specialisti in impunerea de norme IMPOSIBIL de realizat. Ca pe urma tot ei sa ne scoata ochii spunandu-ne ca nu e vina lor ca nu le putem indeplini.

Anul trecut, Romania a obtinut o productie de 1,126 milioane tone sfecla. Dar in 2007, conform dictatului UE, suprafata cultivata nu trebuie sa depaseasca 40.000 de ha din cauza penalizarilor pe tona de zahar. Din cele 33 de fabrici de zahar care functionau inainte de 1990, doar opt mai functioneaza, intre acestea fiind impartite cotele de zahar. Doua fabrici prelucreaza atat sfecla, cat si zahar brut, alte doua doar sfecla, iar patru proceseaza numai zahar brut. Celelalte fabrici au fost desfiintate in timp, multe dandu-si obstescul sfarsit in urma conditiilor imposibil de indeplinit impuse de aceiasi mamuca draga care ne este UE.


Inca o traditie romaneasca distrusa de UE!

17 Februarie, 2007

Conform noului cod fiscal, taranii care mai vor sa bea tuica produsa in propria curte trebuie sa faca zeci de drumuri la Fisc, sa depuna zeci de dosare si sa plateasca taxe de zeci de milioane de lei pentru a obtine autorizatie. De asemenea, trebuie sa depuna lunar declaratii fiscale, fiec ca produc sau nu tuica in luna respectiva. Pe scurt, pasii cei mai importanti sunt urmatorii, pentru taranii care vor sa produca tuica doar pentru autoconsum (pentru cei care vor sa mai si vanda, lucrurile devin mult mai complicate)

1. un drum la Fisc pentru inscrierea in baza de date prin completarea unei cereri tip;

2. declararea cantitatii estimative pe care intentioneaza sa o produca in anul respectiv;

3. declararea tipului de instalatie detinuta si capacitatea acesteia;

4. obtinerea certificatului de aprobare de model pentru control de la Biroul Roman de Metrologie, in baza unui dosar si a unor taxe consistente;

5. cumpararea contorului de la una dintre firmele autorizate;

6. sigilarea contorului de catre reprezentantii Fiscului;

7. cerere scrisa pentru fiecare intentie de desigilare a contorului;

8. chemarea reprezentantului Fiscului pentru a sigila contorul dupa fiecare utilizare a cazanului;

9. la fiecare desigilare a contorului se va mentiona in scris cantitatea si tipul de materie prima ce urmeaza a se prelucra, perioada in care instalatia va functiona si cantitatea de produs estimata a se obtine;

10. calcularea accizei datorate statului, declararea si plata acesteia;

11. depunerea lunara a unei declaratii la Fisc, indiferent daca s-a produs sau nu tuica in luna respectiva.

O data cu inregistrarea, producatorii de tuica si rachiuri care se declara „gospodarii individuale” trebuie sa declare si cantitatea estimativa pe care intentioneaza sa o produca pe parcursul unui an. In plus, trebuie declarat tipul de instalatie detinuta si capacitatea acesteia. Cazanele de tuica trebuie contorizate, iar pentru asta intra in schema Biroul Roman de Metrologie Legala unde, in baza unui dosar plin de detalii tehnice despre cazanul de tuica si achitand taxe de cateva milioane bune, se obtine Certificatul de aprobare de model pentru contor. Apoi trebuie cumparat contorul – alte milioane – de la una dintre firmele autorizate de Biroul in cauza. Pasul urmator este sigilarea contorului, operatiune care intra in atributiile Finantelor. Urmatoarea cerere scrisa apare cand se doreste desigilarea contorului in scopul utilizarii cazanului pentru productie. Angajatii de la Fisc urmaresc productia de tuica sau rachiu, acestia avand misiunea de a desigila cazanul cat timp se face tuica si apoi a-l sigila la loc pana la urmatoarea productie. „Atunci cand gospodaria individuala intentioneaza sa produca tuica si rachiuri din recolta proprie, aceasta va solicita in scris administratiei financiare publice, in raza careia isi are domiciliul, desigilarea instalatiei, mentionand totodata cantitatea si tipul de materie prima ce urmeaza a se prelucra, perioada in care instalatia va functiona si cantitatea de produs estimata a se obtine”, conform normelor de aplicare a Codului Fiscal. Calcularea accizei datorate statului, declararea si plata acesteia sunt urmatoarele etape pe lista procesului de productie a rachiului european. Ultimul pas este cel al declaratiei lunare care trebuie depuse la Finante, indiferent daca s-a produs sau nu tuica in luna respectiva.

Lucrurile se complica si mai mult cand producatorul de tuica vrea sa mai si vanda prin sat. In aceasta situatie, taranul este urmarit de un reprezentant al Fiscului si „beneficiaza” de acelasi regim cu oricare mare producator de alcool din piata. Pe langa cererea de autorizare ce necesita sediul, instalatii omologate, contoare, sigilii, bani cheltuiti, dosare si drumuri la Fisc, tuicarul devenit peste noapte antrepozitar are obligatii cu duiumul. Printre acestea: sa prezinte produsele accizabile pentru a fi inspectate de autoritatile fiscale competente – la cererea acestora – sau sa asigure gratuit un birou pentru angajatul de la Finante. Pe langa o contabilitate stricta, plata la zi a darilor la stat si declaratii lunare la Finante, producatorul de tuica trebuie sa aiba depozite europene si preturi la vedere. Ce se intampla daca nu respecta legea si vinde tuica fara a avea calitatea de antrepozitar fiscal? „Legislatia in vigoare este destul de clara si pedepseste orice abatere, putandu-se ajunge pana la evaziune fiscala”, spune Dorin Tiganas, purtatorul de cuvant al ANAF. De partea de control se vor ocupa comisarii Garzii Financiare care vor verifica, pe de o parte, daca taranii si-au declarat cazanele, iar, pe de alta parte, daca ceea ce au declarat corespunde realitatii din teritoriu.

Fireste, oamenii vor incerca sa-si faca tuica pe ascuns, insa in spatele unor asemenea masuri aberante se ascund interese cu multe zerouri; jocuri politico-economice gandite sa-i falimenteze total pe tarani in favoarea unor companii multinationale care doresc sa-si vanda produsele alcoolice chimizate. Aceasta lege e facuta in cardasie cu marii evazitionisti, producatori de alcool si importatori de alcool care au devenit miliardari dinn comertul cu alcool in mare proportie contrafacut si care au facut multe victime printre cei care au consumat aceste produse. Ei sunt beneficiarii acestei legi care le vor mari profiturile si asa enorme pana acum.

Ceea ce trebuia sa se intample … s-a intamplat! Distrugerea pas cu pas a tot ceea ce mai exista romanesc in tara asta, a inceput. Incet, dar sigur. Vom bea bauturi cu chimicale importate, vom manca mancare ambalata frumos si plina de chimicale, vom strange din dinti (pana intr-o zi) si ne vom spune: vrem referendum sa iesim din Cooperativa! Se pare ca tot ceea ce incepe cu „uniune” are aceleasi practici si…. aceeasi soarta! Sa speram ca vor trece repede cei … maxim 10 ani, dupa care vom fi din nou liberi si stapani pe propria ograda nu iobagi in tara noastra!!!! Pana atunci nu ne ramane decat sa crestem iarasi animale pe furis, sa taiem vitelul si porcul in speranta ca nu vom fi parati, sa facem tuica pe ascuns (exact ca in unele vremuri nenorocite din care am iesit nu demult) si sa strigam (iarasi): „multumim din inima ….. UE”!

Caci, evident, toate aceste masuri vin ca urmare a normelor impuse de mamuca UE. Pentru aceasta, ii „multumim” din suflet ca a reusit sa puna capat inca unei traditii. Ii multumim mult
pentru ca ne conduce catre o societate de control totalitar; catre o viata din ce in ce mai scarboasa… Le multumim din suflet si conducatorilor nostri care, in numele unor „idealuri” fara substanta, imping tara catre un faliment economic, social si cultural. Ceea ce nu a reusit nici Dej, nici Ceausescu – si anume sa desfiinteze productia de tuica in gospodariile taranesti – vor reusi acesti nenorociti de eurofili.

In viitor, ne asteptam ca fiecarui om sa-i fie montate 3 contoare: unul pentru inspiratie, altul pentru expiratie si al treilea pentru vorbit. Asteptam de asemenea impozitarea fumului care iese pe cosul caselor – ca deh, „poluieaza”… Doamne, pe mana cui a ajuns biata tara!


UE isi da arama pe fata.

8 Februarie, 2007

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, a cerut statelor europene „sa examineze cu multa atentie problema organizarii referendumurilor pentru adoptarea tratatelor europene, deoarece acestea ingreuneaza procedurile„. Cu alte cuvinte, in viitor nu vor mai exista consultari populare in privinta Constitutiei UE, de exemplu. Maharii de la Bruxelles nu vor sa riste sa mai primeasca palme ca in Franta si Olanda. Asta spune foarte mult despre „democratia” pe care o promoveaza UE.
Mi-as permite sa intreb statele europene care doresc sa organizeze referendumuri pe tema Constitutiei UE daca aceasta este directia in care doresc sa mearga. Daca ar fi existat referendumuri pe tema tratatelor fondatoare europene sau pe tema euro, credeti ca acestea ar mai fi existat?„, a intrebat retoric presedintele Comisiei Europene. Nici ca se putea spune mai bine. Evident, fara aceasta calcare in picioare a democratiei, aceasta monstruozitate care este azi UE nu ar fi existat. Fiindca UE nu s-a nascut din dorinta popoarelor europene, ci a fost impusa de o oligarhie rapace dornica de putere si inavutire.
Apropo, a intrebat cineva poporul roman daca vrea sa intre in UE?! Raspunsul il stim foarte bine, din pacate.


Costurile ascunse ale integrarii.

2 Februarie, 2007

Sursa: www.ziarultricolorul.ro Nr.871

Politicienii de la guvernare au ascuns fara jena costurile pe care le impune integrarea in UE. O declaratie recenta a presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, este mai mult decat elocventa pentru ceea ce ne asteapta: „Am vîndut opiniei publice europene aderarea României, amintind de avantajele economice pe care aceasta le prezinta, în special cresterea exporturilor„. Numai cine nu vrea nu aude. Practic, Barroso a spus foarte clar ca urmeaza sa devenim piata de desfacere pentru produsele europene. Si asta cat de curand, cînd ne vom trezi cu galantarele pline de produse care sînt subventionate în tarile lor de origine, în timp ce noi ramînem fara forta calificata de munca, iar producatorii autohtoni vor intra in faliment din cauza unor conditii imposibil de indeplinit, impuse de UE.  Nici uneia dintre tarile admise in 2005 in UE nu i s-au aplicat restrictii atat de dure ca cele impuse Romaniei; cum ar fi cea privind interdictia de a exporta produse din carne timp de 3 ani. Iar ca umilinta sa fie deplina, UE ne acorda un „ajutor” de 10 milioane de euro pentru modificarea si eradicarea unor boli animale, cum ar fi pesta porcina. Daca aveam totusi posibilitatea sa exportam în alte zone decît piata europeana, am pierdut-o si pe asta. Cine sa mai cumpere carne de porc din Romania cand aude de „pesta porcina”, dupa ce toata vara „ne-am luptat cu aviara” (o alta facatura tragica, dealtfel)? Mai lipseste boala vacii nebune ca tacîmul sa fie complet.

Ce înseamna, însa, în mod concret, aderarea la Uniunea Europeana si ce va mai putea produce si exporta România? Potrivit Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, numai 300 de firme din cele peste 800 care îsi desfasoara activitatea în industria alimentara româneasca vor putea exporta, atunci cînd li se va permite, în Uniunea Europeana. Din totalul de peste 800, 400 se ocupa cu procesarea carnii rosii, 50 cu cea de pasare, 330 cu industrializarea si prelucrarea laptelui si 30 cu cea a pestelui. Industria de prelucrare a laptelui, însa, va suferi, de departe, cea mai grea lovitura, deoarece piata europeana este suprasaturata, iar produsele europene (majoritatea subventionate, si deci comercializate la preturi mai mici fata de cele românesti) vor invada piata noastra, în timp ce peste 80% dintre producatorii autohtoni vor da faliment. În aceiasi ordine de idei sta si recenta masura de a interzice ciobanilor sa-si vanda branza traditionala.

În sectorul de morarit si panificatie numai 15% din cele 8000 de unitati din România respecta „normele europene de siguranta alimentara”. Va dati seama ce tragedie va fi aici! Pentru industria usoara si industria iutei, iarasi orizontul este foarte întunecat, deoarece producatorii trebuie sa investeasca milioane de dolari în echipamente si protectia mediului, conform reglementarilor europene. Cu siguranta, nici o firma din industria iutei nu va avea banii necesari sa plateasca echipamentele, dearece profitul scos este prea mic, si, drept urmare, nu va mai exista nici o astfel de firma în România! Toate vor da faliment!

Guvernantii, însa, ne spun sa stam linistiti, fiindca România va accesa miliarde de euro, fonduri europene, iar asta înseamna ca ne vom pune pe picioare relativ repede. Dar… surpriza! Olli Rehn, comisarul european pentru extindere, este de alta parere. Banii îi vom primi doar daca vom tine pasul cu reformele impuse, adica dupa ce jumatate din industrie va da faliment, iar cealalta jumatate se va lupta sa reziste concurentei neloiale, batîndu-se cu tari care subventioneaza produsele alimentare. Sa mai adaug si ca ni s-a impus sa renuntam si la acordurile de liber-schimb cu tarile CEFTA, pentru care taxele erau zero, spre a face loc pe piata marfurilor din UE? Vinovate sunt fireste toate guvernele Romaniei pentru ca au acceptat cu ochii închisi orice conditie si restrictie, asa cum nu au facut-o celelalte tari candidate, dar si fiindca nu i-au informat la timp pe investitorii autohtoni ce îi asteapta. Se puteau evita foarte multe falimente, mai ales ale IMM-urilor înfiintate în ultimii doi ani de catre oameni care si-au investit în ele toate economiile, fara sa stie ce pericole îi pasc.

Reactia unor politicieni romani este de-a dreptul penibila. „Eurooptimistul” Adrian Severin, care o tine una si buna cu o asa-zisa „natiune europeana”(?), spune ca nu conteaza daca niste firme romanesti vor da faliment, fiindca cetateanul va plati mai putini bani pe produsele din UE, si deci va fi avantajat. Atentie, însa: românii lucreaza la firme autohtone, iar daca acestea dau faliment, ramîn someri, si deci nu mai au bani pentru a cumpara produsele UE! Atentie: bugetul României se alimenteaza cu fonduri provenite din taxe si impozite, iar daca firmele românesti dau faliment, nu mai are cum sa creasca Produsul Intern Brut! Dar pentru un personaj care a afirmat odata ca apa e „infectata cu hidrogen”, asemenea lucruri sunt prea dificile de inteles.