UE nu ne lasa nici sa murim.

27 Noiembrie, 2006

Sursa: Evenimentul Zilei (24-11-2006)

Odata cu intrarea in Uniunea Europeana, mortii romanilor vor fi acoperiti cu giulgiu biodegradabil, inchisi in sicrie-tip si depusi la capela. De anul viitor, romanii nu mai au voie sa-si jeleasca mortii in casa, ci la capela pregatita ca la carte pentru primele zile ale somnului de veci. In plus, prin sicriul facut din lemn gros de trei centimetri nu trebuie sa treaca apa, iar giulgiul de pus in coparseu trebuie sa fie biodegradabil. Nu ne vom mai duce mortul la groapa cu caruta sau Dacia Papuc, ci cu un dric autorizat. Din 2007, o inmormantare si-ar putea dubla pretul, spun antreprenorii de pompe funebre.

Asadar, dupa ce ne-a spus cum sa taiem porcul si cum sa facem tuica, Uniunea Europeana ne invata si cum sa ne ingropam mortii.

Toata lumea stie: moare omul – Dumnezeu sa-l ierte! -, se anunta preotul, cunoscutii si incepe ritualul. Se „scalda” trupul, se imbalsameaza, se imbraca cu haine noi si curate. E pus in sicriu cu privirea spre rasarit si se asaza in casa, unde sta trei zile pentru priveghi, slujbele traditionale si pelerinajul rudelor, prietenilor si vecinilor. De anul viitor, lucrurile ar trebui sa se schimbe. Deci: moare omul, faci cosciug din lemn cu grosimea de trei centimetri – nici mai mult nici mai putin, sa nu se simta decedatii discriminati in viata de apoi. Dar nu-l folosesti pana nu e testat – nu trebuie sa curga apa din el. Iar panza pe care o pui in coparseu sa fie neaparat din bumbac, nu din te-miri-ce plasticuri care, stie toata lumea, nu sunt biodegradabile. Si, „bomboana de pe coliva”, nu mai ai voie sa tii mortul in casa. Il duci la capela, asa cum fac italienii, nemtii si toata suflarea europeana. Iar la groapa sa nu care cumva sa conduci defunctul cu caruta, tractorul sau Dacia papuc. Mortul, dupa UE, trebuie condus pe drumul spre viata de apoi cu un dric autorizat sau cu o masina cu geamuri fumurii. Ca nu cumva sa stresezi privirile calatorilor.

Numarul firmelor de profil va scadea considerabil daca nu vor avea bani de investit in servicii europene. In plus, este clar ca inmormantarea il va costa pe roman cel putin de doua ori mai mult decat acum. Nu-ti mai poti lua sicriul de la butic, cu 1.800.000-2.000.000 de lei, ci vei scoate din buzunar cel putin 4.000.000 de lei pentru „patru scanduri” facute dupa normele UE.
Patronii de pompe funebre, cei care au ales sa faca bani de pe urma mortilor, sunt buimaci cu noile reguli. Nu le stiu exact, dar spun ca se vor adapta din mers.

Interesant de vazut si opinia oamenilor simpli asupra acestui subiect. „Adica sa nu-mi mai bocesc eu barbatu’ ca imi zice mie Uniunea Europeana?! Da-i dracu’ cu Uniunea lor, cum sa nu-mi tin omu’ in casa daca moare? De ce a muncit o viata, sa-l duc la capela, printre straini?!”. Pe tanti Mariana o intalnesti deseori prin Cimitirul „Sfanta Vineri”, din Capitala. Vine sa aprinda lumanari la neamurile „care s-au dus pe lumea ailalta”. Nu-i convine ce zice Uniunea, ca o s-o coste mai mult inmormantarea, si pensia nu-i ajunge, si ea „oricum nu-si arunca panzele pe care si le-a cumparat din vreme pentru ingropaciune”. „Dupa ce ca ma costa atata un loc in cimitir, acu’ sa mai platesc si capela, si sicriu. Da’ ce, il cauta cineva pe mort la sicriu sa fie nu-stiu-cum?”, spune suparata femeia, adaugand ca lumea buna poate sa-si duca mortii la capela, ea nu si-i aduce decat cu forta.
„Adica nu tot patru scanduri sunt? O fi mai bine, dar e si mai scump. Si nu toata lumea isi permite. Mai ales daca te ia pe nepusa masa”, zice o batrana care a venit la cimitir cu flori pentru sotul decedat in urma cu patru ani. Nu-i place sa-si dea cu parerea, dar „mortul din familia ei o priveste, il ingroapa cum si cu ce poate”.

Anunțuri

Turcia si Uniunea…

8 Noiembrie, 2006

Daca voi nu ma vreti, eu va vreau – cam asa ar putea fi interpretata politica Uniunii Europene relativ la Turcia, in lumina unui recent sondaj de opinie care releva faptul ca tot mai putini cetateni turci doresc aderarea la aceasta structura. Conform unui sondaj realizat de revista Milliyet, doar 32,2 suta dintre turci cred cu tarie ca tara lor ar trebui sa adere la Uniunea Europeana, comparativ cu 57,4 la suta in 2005 si 67,5 la suta in 2004. Alte 25,6 la suta dintre cei care au raspuns considera ca Turcia nu ar trebui sa adere la Uniunea Europeana, procentul crescand intr-un an de la 10,3 la suta.

Tinand cont de aceste date, este cel putin suspecta dorinta conducatorilor UE de a integra Turcia. Sigur, in mod oficial, UE conditioneaza integrarea Turciei in UE de respectarea anumitor conditii de „democratizare” cum ar fi de exemplu recunoasterea genocidului armenilor dupa primul razboi mondial si recunoasterea diplomatica a Ciprului. Insa, in realitate, UE este extrem de interesata de anexarea Turciei din cu totul alte motive, si ar putea trece usor peste asemenea „amanunte”, atunci cand interesele geopolitice si economice, care realmente conteaza, o cer.


Traiasca UE, noul URSS!

3 Noiembrie, 2006

http://www.level.ro

Pe scurt: Uniunea Europeana… o noua U.R.S.S.
Unghiurile noi în gândire, totdeauna au fost receptate în functie de felul cum ele schimba ceva în modurile de abordare. Noica de pilda, constant a reprosat unor carti, ca lasa omul „asa cum este”. Credem totusi, ca parcurgându-se cartea lui Bukovski, reprosul lui Noica nu se adevereste. Întrucât, fara sa vrei, îti dai seama la un moment dat, ca începi sa nu mai fii tu cel care erai, când ai lasat aceasta carte din mâna. Pentru ca indiferent de ce vederi politice ai, constati, cum zice si traducatorul si prezentatorul ei Dan C. Mihailescu, ca daca nu devii „europesimist”, cel putin „euroscepticismul” nu te ocoleste, mai ales în finalurile acestei carti. De aceea si consideram ca e bine sa începem tocmai cu aceste finaluri „ghilotina”, cum le numeste Dan C. Mihailescu, nu însa înainte de a familiariza pe cititor în legatura cu personalitatea autorului. Bukovski este unul din cei câtiva reputati dizidenti antisovietici, printre care vom cita pe Saharov, Soljenitîn si fireste, Bulgakov. Expulzat de Brejnev în Occident, la schimb cu Luis Corvalan, presedintele Partidului Comunist Chilian, ajuns în închisorile lui Pinochet dupa asasinarea presedintelui Allende, acum este naturalizat ca cetatean englez. Dupa 1970 publica în limba engleza mai multe carti în care reliefeaza atât peregrinarile sale prin spitalele de psihiatrie si gulagurile sovietice, cât si evolutiile istorice ce au dominat secolul XX, si respectiv au condus la aparitia si disparitia URSS-ului de pe harta politica a Rusiei si a lumii.
În ceea ce priveste demonstratiile si concluziile „ghilotina”, anuntate de traducator si prefatator la începutul cartii pe care încercam s-o prezentam în ce are ea mai demn de retinut si pentru noi românii, constatam ca Bukovski când critica Uniunea Europeana, numind-o peiorativ o „clona” a fostei Uniuni Sovietice, printre altele merge cu „insinuarea” ca „UE-ul” (si aici credem ca „gluma” ni se potriveste si noua) a ajuns deja o „federatie” a sovietelor, întrucât (nici Dictionarul nostru politic n-a retinut acest „amanunt”), cuvântul „soviet” nu-i altceva tradus, decât cuvântul „consiliu”… Dar principala asemanare „formala” Bukovski o considera a fi evident alta. Si Uniunea Europeana si URSS-ul, zice autorul, nu sunt conduse dupa principiul strict al democratiei reprezentative. Uniunea Sovietica era condusa de un „Birou politic” iar Uniunea Europeana este condusa la ora actuala de o „Comisie Europeana”, care, spune autorul, aduna în componenta niste „comisari” numiti în conditii greu de priceput. Deci cum fosta URSS n-a fost în realitate niciodata condusa democratic si limpede reprezentativ prin intermediul Sovietului Suprem, la fel actuala Uniune Europeana, ocoleste Consiliul Europei. Pentru ca, zice Bukovski, în ambele cazuri factorul politic se ridica deasupra oricarei ratiuni reprezentative nationale. Si în acest sens autorul face doua asemanari care oricum ai lua-o, parca îti dau de gândit. Bolsevicilor, subliniaza el, le placeau nespus de mult „minoritatile”, indiferent în ce constau ele. Când nu le aveau în mod îndestulator, chiar le inventau. De ce? Simplu, continua Bukovski: Pentru ca ele puteau sa fie manipulate mai usor în a-si impune programele lor politice. „Iar mai departe autorul „ghilotineaza” si alte temeiuri ale actualei Uniuni Europene, nefiind ultima de pilda, ca la insistentele stângii occidentale, UE se edifica cumva, astazi pe temelia „Casei Comune Europene”, idee „mosita” de Perestroika lui Gorbaciov.
de I.D. SICORE

Varianta mai elaborata:
http://img19.imageshack.us/img19/9493/ueurssth0.jpg
Unul dintre monstrii sacri ai disidentei sovietice, “client” timp de 12 ani al regimurilor de temnita (inchisori, lagare, spital psihiatric) de sinistra amintire din fosta Uniune Sovietica, Vladimir Bukovski ofera cititorilor o noua lucrare – “Uniunea Europeana… o noua URSS?”, in care supune unui neiertator examen critic proiectul si institutiile comunitare, relevand totodata o serie de similitudini frapante intre Uniunea de azi si defuncta URSS. Adversar ireductibil al utopiilor “nemuritoare” de ieri si de azi, Bukovski trage un serios semnal de alarma asupra “transformarii unei Piete comune de state libere si suverane in schita unei noi URSS, mai soft si in perfecta adecvare cu ideile dominante ale epocii noastre” (p. 20).

Pornind de la premisa conform careia ex-comunistii au imbracat haina social-democratiei si au reluat asaltul asupra continentului european, celebrul disident sovietic este convins ca Occidentul, “contrar opiniei comune, nu a castigat razboiul rece” (p. 22). Starea de fapt este cu atat mai ingrijoratoare cu cat Vestul imita acum cate ceva din arsenalul fostului sau inamic. In termeni reali, colapsul Imperiului sovietic s-a datorat incapacitatii secretarilor de partid de a gestiona criza profunda economica a sistemului, si nicidecum actiunilor Occidentului. Imprumuturile crescande din ultimii ani ai Uniunii Sovietice venite dinspre Occident au fost manipulate de catre destinatari, in asa fel incat Vestul sa-si intoarca privirea de la disidenti la “reformatorii comunisti” sau la “comunistii liberali”, al caror scop era clar: “supravietuirea sistemului” (p. 24).

Nici actuala Rusie nu scapa opticii lui Bukovski. Victoria in alegerile prezidentiale a fostului locotenent-colonel KGB Vladimir Putin readuce puterea in mainile infamei politii secrete sovietice, adevarata diriguitoare a politicii Kremlinului. Aducand in atentia cititorului blocul comunitar european, Bukovski sustine cu tarie ca “daca se deosebesc net la suprafata (UE si URSS), in schimb seamana in profunzime” (p. 31). Pentru a-si argumenta propria convingere, autorul extrapoleaza si puncteaza cateva asemanari imposibil de trecut cu vederea. Atat UE, cat si URSS sunt uniuni de state, care, desi ghidate dupa principiul asa-zisei libere asociatii, nu accepta regimuri refractare ordinii actuale sau pe cale de a fi consimtite. Moscova a invadat Ungaria si Cehoslovacia in clipa in care cele doua tari nu au mai actionat la comenzile acesteia. Bruxellesul a amenintat Austria cu un veritabil boicot cand partidul nationalist al lui Haider a fost proclamat invingator in alegeri democratice.

Daca URSS era condusa de un Birou Politic format din cincisprezece persoane, decidenta Uniunii Europene este Comisia Europeana, compusa din douazeci si cinci de persoane. Abaterile de la linia calauzitoare a blocului comunitar, de la principiile sacrosancte ale “corectitudinii politice”, sunt infierate cu asprime (vezi cazul Rocco Buttiglione). In ambele Uniuni, “unele tari sunt mai egale ca altele” (p. 39), Rusia in URSS, Franta si Germania in UE – acestea considerandu-se adevarate centre de putere si singurele capabile in a-si impune vointa asupra “supuselor”.
O alta asemanare socanta este legata de geografie, ambele fiind extrem de flexibile in acest sens. Nu a existat o limita teritoriala clara nici in cazul Rusiei sovietice, nu exista nici in cazul noii Europe. Absorbirea fostelor republici sovietice, manevrele de aderare ale Turciei, chiar discutiile cu Rusia sunt analoage expansiunii nedefinite a URSS.

“Corectitudinea politica” – noua ideologie a inceputului de secol – a fost importata cu succes din fostul bloc sovietic. “Inamica a adevarului si a libertatii de exprimare” (Vladimir Volkoff, “Manualul corectitudinii politice”, traducere de Nicolae Nastase, editura Antet, Filipestii de Targ), “corectitudinea politica” impune o gandire unica, sacra si dogmatica, in vederea unei uniformizari absolute. “Pe scurt, constata Bukovski, in Europa contemporana, ca si in URSS-ul lui Brejnev, ai dreptul sa gandesti ce vrei, dar cu conditia de-a exprima numai ceea ce ideologia iti apartine” (p. 52). Cel ce sustine o opinie contrara celei oficiale este executat intelectual sau trimis la stalpul infamiei. Suntem martorii unei noi forme de autocenzura, ale carei dimensiuni au atins cote alarmante.

Chestiunea spinoasa a coruptiei nu este trecuta nici ea sub tacere, UE fiind pe punctul de a atinge un grad de coruptie similar celui din Uniunea Sovietica.
Expunand aceste asemanari, Vladimir Bukovski se intreaba “daca nu cumva Uniunea Europeana este un fel de clona a URSS, impusa statelor europene prea putin entuziaste de catre aceleasi forte politice care au transformat odinioara Rusia tarilor intr-un imperiu al ideologiei comuniste” (p. 59).
Capitolul intitulat “Fundatiile ” casei comune europene “” face un scurt istoric al stangii secolului al XX-lea – miscare marcata de scindarea intre socialisti (social-democrati) si comunisti – si continua cu expunerea “teoriei convergentei”. Aceasta teorie semnifica “intalnirea” intr-un punct comun a social-democratilor occidentali si a reformistilor sovietici, teorie la moda in anii 70 (pp. 65-67). Daca retorica anti-URSS a lui Ronald Reagan a reinflamat spiritele, “gorbimania” i-a atenuat pana si pe cei mai inversunati adversari ai colosului bolsevic. “Noua gandire politica” promovata de Mihail Gorbaciov a repus pe tapet mesajul socialist pacifist, viziunea sa asupra viitorului insemnand cladirea unei “case comune europene” . O utopie neo-marxista “in care popoarele Estului si ale Vestului sa traiasca in armonie” (p. 72).

Strategia Biroului Politic era clar conturata: “indepartarea Statelor Unite de Europa” (p. 83). Acest deziderat presupunea in primul rand coabitarea cu partidele “fratesti” de tipul celor socialiste, ba chiar crestin-democrate (vezi “compromisul politic” din Italia anului 1973). Liderii de stanga din Europa de Vest erau constienti ca numai prin acceptarea regulilor noului joc puteau spera la participarea la guvernare. Astfel ca, la jumatatea anilor 70, formatiunile politice de extrema-stanga incep pendularea intre Moscova si “eurocomunismul” atat de incantator. “Reformatorul” Gorbaciov era departe de o reconsiderare totala a miscarii comuniste internationale, sustinand: “in tot cazul, in alcatuirea aliantelor, trebuie sa tinem seama de pastrarea identitatii Partidului Comunist” (p. 92) si “adevarata alternativa la mizele burgheziei nu este decat comunismul” (p. 93).

Concluzia capitolului “Strangerea sarpelui” este ca mult-aplaudatele politici de perestroika si glasnosti au vizat nu atat repunerea in discutie a comunismului de tip sovietic, cat modificarea raportului de forte in Occident, cu partidele de stanga pe post de “vioara intai”.
Pentru social-democrati si comunisti, “casa comuna europeana” gorbaciovista insemna o retrezire a constiintei politico-sociale si implicit “suprema sansa istorica” (p. 102). Triumful “eurocomunismului” prin apropierea istorica dintre Uniunea Sovietica si stanga occidentala, o unire de pe baze noi a Europei, “nu este decat primul pas catre adevaratul obiectiv, pentru atingerea caruia va fi nevoie de multa rabdare – 25, 50 de ani sau poate chiar un secol, si anume Europa unita in integralitatea ei”, i se destainuia Francois Mitterand lui Mihail Gorbaciov in 1988 (p. 106). Pentru indeplinirea propriilor planuri monstruoase, fortele de stanga contau pe sprijinul Comisiei Trilaterale, care facea eforturi sustinute pentru ca Uniune Sovietica sa fie primita cu bratele deschise in organismele economico-financiare de pe mapamond. Proiectul de federalizare a Batranului Continent, in viziunea Trilateralei, nu se dorea o contrapondere la Statele Unite. Ba chiar, unele discutii au atins un alt punct sensibil: Japonia. Ultra-tehnologizatul stat al emisferei nordice aparea drept prezumtiv factor catalizator in constructia europeana!
Ultimul capitol – “Dupa ei, potopul” – concluzioneaza lucrarea lui Bukovski si ofera o imagine sumbra asupra viitorului mai mult sau mai putin apropiat. Autorul demitizeaza “liberalizarea” Europei de Est in contextul geopolitic post-1989 si afirma cu convingere ca a fost in fapt “o vasta operatiune de dezinformare orchestrata la Moscova”, iar tarile din Est au slujit drept “cai troieni” (p. 140). Daca forta de “propulsie” a Romaniei post-ceausiste a constituit-o “gorbaciovismul” iliescian, reunificarea Germaniei sub Kohl s-a plasat in disonanta cu planurile Moscovei.

Uniunea Europeana, rasarita din cenusa defunctei URSS, este un proiect himeric, construit impotriva vointei cetatenilor, “nu-ul” francezilor si olandezilor fiind elocvent. Vladimir Bukovski avertizeaza din nou asupra fenomenului malign al “corectitudinii politice” si asupra iluziei “viitorului luminos” de origine marxista. In lipsa proletariatului, Inchizitia de azi inventeaza noi si noi minoritati, pe care sa le “protejeze” de pericolul mai mult sau mai putin xenofob.
In final, autorul prezice prabusirea inexorabila a acestui castel din carti de joc care este Uniunea Europeana. In contextul in care partidele politice au fost virusate de propaganda mincinoasa a “politrucilor” blocului comunitar european, cetatenii raman singura sansa pentru a scrie epitaful noii URSS. “Cu alte cuvinte, trebuie sa ne continuam lupta de recucerire a democratiei”.


Periferia Estica a Europei.

3 Noiembrie, 2006

articol de: Dumitru Avram, Deputat PRM de Teleorman
Sursa: http://www.ziarultricolorul.ro/intern.html?aid=3866

Un fost premier ceh spunea, fara sa glumeasca o clipa, ca primirea tarii sale în UE nu e deloc un motiv ca oamenii sa danseze pe strazi. Si n-au dansat. Asa s-a întîmplat si la Varsovia, si la Budapesta, în Tarile Baltice, si la Bucuresti, si la Sofia. Oamenii nu numai ca nu întind hora pe caldarîm, dar devin parca tot mai nelinistiti, tot mai neîncrezatori în viitorul lor … se înmultesc într-atîta grevele si alte forme de exprimare a unei nemultumiri sociale generale, ca numai de dansat nu ne arde! Lumea priveste spre aceasta parte de Europa, deocamdata calma, dar anuntînd furtuni greu de stapînit, asa cum se concentreaza asupra catastrofei din Irak, a surprinzatoarei demonstratii nucleare nord-coreene. Sau asupra asa-zisei „revolutii” unguresti din 1956, cu ecouri iredentiste greu de anticipat, venite din partea unor oameni care fac parte din Guvernul de la Bucuresti. Inclusi, asadar, în actuala Putere a unei Românii care nu este în stare sa-si desemneze un comisar european credibil, daramite sa mai faca si fata atacurilor desantate la adresa fiintei sale nationale. Ministrul de interne britanic a „salutat” intrarea românilor si bulgarilor în UE prin restrictiile impuse celor ce ar dori sa munceasca dincolo de Canalul Mînecii.
Vorba cuiva, s-ar putea ca invazia vechii Mesopotamii, asa dezastruoasa cum a fost, sa nu ramîna în istorie ca fiind cea mai mare gafa politica si diplomatica a ultimului deceniu. Masurile restrictioniste britanice contrasteaza izbitor cu generoasa primire facuta de Regatul Unit, Irlanda si Suedia celor 8 tari central si est-europene care au aderat la UE în 2004. Potrivit ultimelor masuri luate la Londra, persoanele instruite din cele 2 state de la Marea Neagra vor putea munci în Anglia la fel ca si pîna acum (cît mai mult si pe bani putini), însa cu o singura conditie: sa aiba permis de munca sau sa fie înscrise într-un program foarte limitat pentru imigrantii cu specializari înalte. Muncitorii necalificati nu trebuie sa depaseasca cifra de 20.000, reprezentînd necesarul maxim pentru industria de prelucrare a alimentelor si agricultura. Masurile de control vor fi mai severe si mai dese, analizîndu-se mai ales presiunile exercitate asupra spatiului locativ si a serviciilor (scolile, de exemplu) dintr-o localitate britanica sau alta. Britanicii se scuza, spunînd ca fenomenul imigratiei a scapat de sub orice control, prognoza pentru valul de aderare din 2004 – 13.000 de oameni – fiind depasita cu circa 387.000 de suflete alungate de saracia de la periferia Estului. Chiar daca românii si bulgarii ar fi atrasi mai degraba de tarile mediteraneene – Italia sau Spania -, cei de la Londra ramîn în continuare prudenti. Românii si bulgarii, cu puterea lor precara de cumparare, vor merge în orice loc. Stîrneste, pe de alta parte, îngrijorare faptul ca noile venite în familia înaltei societati europene sînt departe de a fi pregatite pentru aderarea la UE în privinta coruptiei si a crimei organizate. Largirea UE pare a fi un succes. Dar adeziunea entuziasta la aceasta s-a risipit substantial în rîndul statelor membre mai vechi.
Moneda euro continua sa fie privita, paradoxal, ca o ancora a unificarii, ca un proiect pe care istoria va trebui sa îl aprecieze drept un eveniment mult mai important decît întreaga zbatere dramatica din Orientul Mijlociu. Dar ceea ce se vede astazi în Europa Estica si sudica, în Italia si în Ungaria nu reprezinta altceva decît urmarile transformarii UE dintr-o uniune de tari democratice într-un fel de imperiu financiar supranational, în care cele mai importante decizii care îi privesc pe cetatenii sai nu se mai iau prin consultare cu acestia, ignorîndu-se, astfel, traditia milenara a Batrînului Continent. Reducerile bugetare la care sînt constrînsi noii veniti pentru a se conforma Tratatului de la Maastricht fac aproape imposibil, spun specialistii, ca Ungaria sau oricare alta tara nou primita în UE sa fie acceptata în zona euro în viitorul previzibil. Asa s-a întîmplat si cu Lituania si Estonia. Deocamdata, se vorbeste despre o personalizare a monedei comune pentru fiecare membru în parte. Este vorba, si asa, numai despre o promisiune, pentru ca politicile economice ale tarilor nou intrate în UE vor fi în continuare stabilite de Bruxelles si Frankfurt, fara macar ca acestea sa se poata bucura de modestele satisfactii ale utilizarii celor mai noi si mai costisitoare bilete bancare. O asimetrie ce va adînci dezamagirea în Est atît fata de UE, cît si fata de conceptul democratiei parlamentare, în general. Tratatul de la Maastricht i-a transformat pe est-europeni în cetateni de mîna a doua. Publicatia britanica „The Times” atragea atentia asupra faptului ca stîngaciile fiscale simultane din Italia, Germania si aceasta parte de Europa vor însemna aproape înca un „an pierdut” pentru zona euro, performantele economice scazînd mult sub cele ale Americii, Marii Britanii si Japoniei. Dar consecintele pe termen lung ar putea fi si mai îngrijoratoare. La un moment dat, populatia Europei ar putea întelege ca partea putreda a sistemului politic o arunca definitiv pe pista pentru viteza redusa a economiei mondiale – si care nu poate fi schimbata de nici un proces democratic, indiferent cum voteaza oamenii…


Inca o mostra din legislatia aberanta a UE.

3 Noiembrie, 2006

Articol preluat de pe:
http://www.gandul.info

O calatorie intr-o tara a Uniunii Europene impreuna cu animalul tau preferat nu este atat de simplu pe cat se crede. Pentru orice eventualitate, este cazul consultarii reglementarii 998/2003 CE care se refera la miscarea libera a animalelor de companie si nu cu scop comercial. Reglementarea prevede ca pisicile, cateii si alte patrupede dintr-o tara membra a Uniunii trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa aiba un tatuaj descifrabil ( conditie valabila numai pana in iulie 2011) sau sa fie inzestrate cu cipuri sau transpondere, acesta din urma fiind introdus de veterinar sub pielea animalului. In acelasi timp, veterinarul elibereaza pasaportul pentru animale.

Cuprinsul acestui tip de document de calatorie este reglementat de o alta dispozitie a Comisiei Europene: 2003/803 CE care descrie in felul urmator pasaportul: cu o forma unitara, avand dimensiunea de 100×152 mm., cu coperta albastra (pantone reflex blue), in patrimea superioara cu stelele galbene corespunzand simbolului UE (pantone yellow). Cuvintele Uniunea Europeana si cele desemnand statul care a emis pasaportul trebuie culese cu acelasi caracter de litera. De fapt, acest document dovedeste ca animalul a fost supus vaccinarilor obligatorii impotriva turbarii. Patru state ale UE – Marea Britanie, Irlanda, Suedia si Malta – sunt si mai precaute, cerand si asa-numita titrare a antisubstantei, necesara controlului eficientei vaccinului. Trei dintre aceste tari -Marea Britanie, Irlanda si Malta – nu mai accepta nici tatuajul , doar microcipul.In cazul nerespectarii acestor cerinte, legislatorii UE au introdus masuri foarte severe. Daca animalul nu corepunde reglementarilor, „este returnat in tara de origine” sau este plasat „sub supravegherea autoritatilor”, bineinteles pe cheltuiala stapanului. Ultima si cea mai drastica solutie este chiar eutanasierea animalului, fara nici un fel de despagubiri. Asa ca, atentie, alaturi de pasaportul dv., sa nu-l uitati pe cel al tovarasului de calatorie patruped.

Un chinez spunea odata: Imperiile in putrefactie au legi multe…” (Nietzsche) Asa si UE.