UE a pus gand rau porcilor din Romania.

19 August, 2006

Am scris într-un alt articol despre o directivă a UE care prin consecinţele ei practic elimină micii crescători de porci autohtoni de pe piaţă. Era vorba de o măsură de a interzice comercializarea porcilor care depăşesc anumite limite arbitrare de grăsime. Bineînţeles, ţăranii români vor fi cei mai loviţi de o asemenea măsură. Dar asta nu este totul. La fel de gravă, dacă nu şi mai gravă, este o altă directivă UE care ne obligă să renunţăm la vaccinarea porcilor împotriva unor boli cum ar fi pesta porcină. Ce soluţie trebuie adoptată în mintea diabolică a comisarilor „europeni”? Foarte simplu: exterminarea animalelor bolnave şi a celor din jurul lor. La fel ca în cazul gripei aviare. După ce ne-au pus să masacrăm inutil milioane de păsări (ca să nu mai vorbim de alte multe milioane tăiate de ţărani de teama de a le fi ucise de pomană) acum UE ne pregăteşte să omorâm sute de mii de porci. Bineînţeles, e vorba de porcii deţinuţi de ţărani. Fiindcă, vorba aceea, de ce să-şi crească omul un animal în curte când „poate” la fel de  bine să-l cumpere din Piaţa Obor – pardon, din Mall-ul care va înlocui din toamnă piaţa Obor?
Potrivit presedintelui Autoritatii Veterinare, Marian Avram, vaccinarea porcilor este singura cale de eradicare a pestei porcine de pe teritoriul tarii. Vecinii noştri de la sud de Dunăre s-au arătat mai înţelepţi decât noi şi iată că acum au eradicat această boală! Autorităţile române însă, într-un pupincurism prea bine cunoscut, au oprit vaccinarea porcilor încă din 2003. De ce? Fiindcă aşa ne spune coana UE! Dacă ne-ar zice să ne aruncăm cu toţii în fântâni, sunt sigur că am face-o!

Anunțuri

UE frizează absurdul.

14 August, 2006

Uniunea Europeana este notorie prin hiperbirocratia sa si prin tonele de reglementari care frizeaza adeseori absurdul. Faimoase sunt de exemplu reglementarile care impun limite stricte pentru curbura bananelor si castravetilor ce pot fi comercializati in tarile UE. Insa exemple sunt cu nemiluita. Iata unul: Dacă urmele copitelor unor animale domestice (fie ele vaci, boi, măgari, cai etc.) depăşesc 50 de mm, fermierii şi crescătorii de animale trebuie să mute turmele de pe terenul pe care se află pe alte terenuri. Potrivit Ministerului Mediului, accesarea fondurilor europene nu se va putea face dacă nu sunt respectate aceste sfaturi.

Noul cod de bune practici în fermă se referă în special la cei care deţin suprafeţe mari şi care speră la finanţare europeană. „Fermierii trebuie să evite suprapăşunatul şi traficul excesiv al efectivelor de animale pe terenurile umede sau grele, în perioada de iarnă, pentru a evita degradarea solului şi poluarea apelor de suprafaţă”, se mai arată în proiect. De asemenea, în zonele deluroase şi de munte, păşunile supuse degradării prin compactare şi eroziune vor fi împrejmuite şi utilizate prin rotaţie pentru a permite regenerarea optimă a vegetaţiei ierboase care protejează stratul subţire de sol.

Zonele de hrănire trebuie aşezate pe terenuri mai înalte, situate cât mai departe de cursurile de ape şi canale. Locaţiile de hrănire şi adăpare suplimentare vor fi mutate şi alimentate cu regularitate folosind numai utilaje uşoare de transport, echipate cu roţi cu pneuri de mare balonaj. Fermierii şi crescătorii de animale trebuie să schimbe locul hrănitoarelor şi adăpătoarelor cât mai des, pentru a evita călcarea şi distrugerea vegetaţiei de pe sol. De asemenea, după integrarea în Uniunea Europeană, fermierii trebuie să evite folosirea maşinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afânarea şi mărunţirea solului, care pot ucide organismele din sol, şi să-şi instaleze alarme pe cositori, din 2007. Ce grijă are „mama” UE faţă de vieţuitoare cum ar fi râmele, gândacii, cârtiţele, hârciogii etc.


Din nou despre cotele de lapte.

13 August, 2006

Uniunea Europeană seamănă tot mai mult cu defuncta Uniune Sovietică şi, de fapt, cu orice alt sistem totalitar. Reglementări peste reglementări… Mă mir sincer că Uniunea Europeană nu ne spune şi cu ce mână să ne ştergem la fund. În acelaşi timp se remarcă un dispreţ profund faţă de oamenii care muncesc cu adevărat; şi mai ales faţă de ţărani. „Cota de lapte” (care aminteşte de faimoasele „cote” impuse ţăranilor de către regimul comunist) este un astfel de exemplu.

Ţăranii care au cel puţin o vacă vor trebui să obţină, până la finele lunii octombrie, o cotă individuală de lapte, dacă vor mai dori ca şi anul viitor să poată vinde lapte vecinilor, fabricilor de lapte sau punctelor de colectare a laptelui. Cei care sunt prinşi pe picior greşit riscă amenzi de până la 15 milioane de lei vechi. Cota individuală reprezintă de fapt cantitatea maximă de lapte pe care fermierul o va putea comercializa – către fabrici de lapte sau puncte de colectare – sau pe care o va putea vinde direct către consumator. Mai întâi, producătorii vor trebui facă rost de un formular de cerere, fie de la Biroul judeţean al Departamentului de Administrare a Cotei de Lapte, fie de la primărie.

Cota se va acorda în funcţie de cantitatea livrată în perioada de referinţă (1 aprilie 2005 – 31 martie 2006). Obţinerea cotei nu va fi lipsită de greutăţi, explicaţiile de completare a formularelor întinzându-se pe mai multe pagini. Astfel, pe lângă date precum nume, prenume, cod numeric personal, adresa exploataţiei, telefon, numărul de vaci – cu lactaţii în curs şi cu lactaţiile încheiate – ţăranii vor trebui să facă o serie de calcule, printre care suma cantităţilor de lapte livrate la cumpărători în perioada de referinţă, dar şi suma cantităţilor de grăsime corespunzătoare laptelui livrat în aceeaşi perioadă. Totodată, pentru a “intra în legalitate”, ţăranii vor trebui să complezete un snop întreg de formulare, la care vor trebui să anexeze o serie de alte documente, în cazul în care au accesat Programul Sapard, Fermierul, dar şi în cazul în care s-au finanţat prin fonduri proprii. În plus, toţi ţăranii care au obţinut o cotă de lapte vor fi obligaţi să ţină acasă un registru (denumit “caietul fermierului”), în care vor trece zilnic informaţii privind efectivele de vaci şi cantităţile de lapte produse.

Totodată, normele europene arată că fermierii ce au obţinut cotă de lapte vor fi nevoiţi să completeze şi să depună o declaraţie anuală referitoare la cantităţile de lapte vândute direct pe piaţă. Alocarea individuală de cote de lapte se face la nivelul celor 3,3 miliarde litri de lapte, cât este cota de lapte alocată României de UE (faţă de circa 5 miliarde litri, cât este producţia naţională de lapte). Autorităţile preconizează că vor fi circa 400.000 de producători de lapte care vor solicita cota de lapte. Din datele autorităţilor, peste 80% dintre “fermieri” au de fapt doar una-două vaci. În cazul în care producătorii de lapte vor vinde mai mult lapte decât prevede cota, ţara noastră va fi penalizată de Uniunea Europeană. Pentru fiecare tonă de lapte peste cota alocată, ţara noastră va plăti UE o taxă de 278,3 euro, bani care în final vor fi recuperaţi de stat de la ţăranii care au înregistrat depăşirile. Pentru a nu depăşi cota de lapte, ţăranii vor fi nevoiţi fie să-l dea la animale, să-l facă brânză, fie să se profileze pe creşterea raselor de vaci pentru carne. Reversul medaliei este că, tot de anul viitor, ţăranii care nu vând pe piaţă întreaga cotă pe care au primit-o vor pierde cantitatea corespunzătoare celei nevândute. Iar cei care realizează mai puţin de 70% din cotă vor fi în situaţie de a pierde dreptul de a mai livra lapte.

În prezent, autorităţile derulează o campanie în comune, la primării, la centrele de colectare a laptelui, unde se distribuie pliante şi se asigură consultanţă pentru ca fermierii să se înscrie pentru a primi cota de lapte. Dacă fermierul consumă în gospodăria proprie tot laptele produs, nu este necesar să se înscrie pentru a obţine cotă. De menţionat că această cotă de lapte va fi ca o marfă, adică se va putea vinde/cumpăra sau se poate lăsa moştenire.

Puteţi să-mi spuneţi şi mie la ce e bun acest sistem mirobolant? E în avantajul ţăranilor, al cumpărătorilor? Sau este doar un pretext de a scoate de pe piaţă micii producători? Răspunsul este evident.


Infrangerea UE = Victoria Europei.

3 August, 2006

Prof. dr. Francis Dessart, presedinte de onoare al Asociatiei Romane pentru Patrimoniu.

Sursa: http://www.altermedia.info

RECUNOSC CA titlul acestei comunicări nu-mi aparţine: l-am împrumutat din cotidianul rusesc „Vremia Novostei” care ilustrează în cinci cuvinte tăioase, dar perfect adevărate diferenţa intrinsecă dintre instituţiile numite europene şi Europa realităţilor.

O analiză a victoriei NU-ului, atât în Franţa cât şi în Ţările de Jos ne permite să scoatem la lumină câteva evidenţe pe care partidele politice şi puterile mediatice se ambiţionau să le oculteze de ani de zile.

 

 

Prima evidenţă este că nu există nici o adecvare între ideea europeană de bază (o civilizaţie comună sub forma unor multiple naţiuni) şi Europa artificială drămuită pe coridoarele eurocraţilor de la Bruxelles (sau poate ale Casei Albe, ale NATO ori ale Rand Corporation), bazată pe indici financiari, pe imperative economice multinaţionale şi pe interesele strategice ale Alianţei Atlantice.

Or, această confuzie a fost prezentată ca o condiţie sine qua non a deschiderii falsei Europe către ţările din Europa de Est – economie de piaţă ultraliberală şi aderare combinată la NATO şi Uniunea Europeană, cu suplimentul unei alinieri la anumite obsesii ale Parlamentului european (eutanasia, promovarea perversiunilor sexuale, respingerea identităţilor culturale). Oare pentru a se bălăci într-un astfel de noroi respinseseră popoarele Europei de Est marxismul?

 

Dacă ne uităm bine, constatăm că, de fapt, căderea comunismului a fost în mult mai mare măsură o victorie a Fondului Monetar Internaţional decât a democraţiilor naţionale. Răsturnarea a devenit urgentă atunci când capitalele zise comuniste au început să evolueze mai degrabă spre un fel de neo-naţionalism.

 

Dar, după această digresiune orientală e cazul să revenim în culisele recentelor referendumuri. Matematic vorbind, dacă ar fi votat nu popoarele, ci parlamentarii naţionali, este evident că atât Franţa cât şi Ţările de Jos ar fi înghiţit fără să clipească hapul Da-ului… Aceasta dovedeşte, dacă mai era nevoie, enorma distorsiune care există în ţările noastre între conducerile partidelor şi naţiunea profundă. In viitoarele noi republici bananiere ale Europei lărgite, votul parlamentarilor (profesionişti ai politicii) au fost cu prisosinţă favorabile acestui „Tratat pentru o Constituţie Europeană”. Mai ales pe ţărmurile mării Baltice.

 

Desigur, mi se va răspunde, dar ce te faci cu votul spaniolilor: or, acesta nu contrazice restul, căci relativa victorie a Da-ului nu a apărut decât din masiva abţinere a alegătorilor, în primul rând, şi apoi din solidaritatea de Ianus a dreptei şi stângii atlantizate.

 

Nu le pare picant amatorilor de paradoxuri înălţate la rang de paradigmă, că preşedintele Comisiei Uniunii Europene, cel mai solid stâlp al atlantismului, militase pe vremuri, în tara sa, la nivelul cel mai înalt al marxism-leninismului (numit pe drept sau pe nedrept maoist)?

 

Las altora plăcerea de a evolua într-un sat de gali ireductibili (foarte simpatici dealtfel): eu unul, mă simt cu adevărat european, sau mai bine …nu, pentru că rădăcinile mele identitare sunt şi ele adevărate şi… atât de adânci! Nu Europa trebuie repusă în discuţie, ci falsa Europă tehnocratică, parti-cratică şi financiarizată la modul mondialist, cea pe care o pregătise americanofilul Jean Monnet şi pe care o servesc cu credinţă profitorii sistemului…

 

N-ar fi nici un paradox să scriem: „Suveranişti din toate ţările uniţi-vă!” Ba din contră, este un imperativ geo-politic şi chiar geo-strategic.

 

Rămâne să sperăm că ţările ale căror parlamente naţional au impus propriul lor vot în locul votului cetăţenilor, îşi vor pune întrebările care trebuie. Nu am trecut oare de la o democraţie participativă la o democraţie de substituţie?

 

Democraţia oficială nu reprezintă majoritatea opiniilor exprimate, ci o adaptare a acestora la gândirea unică. Merită să ne amintim de votul masiv al irlandezilor împotriva textului de la Nisa. Şi ce s-a întâmplat? Sub diferite pretexte regretabile, „s-a organizat o nouă votare, câteva luni mai târziu, pentru a obţine in extremis procentul necesar unui „Da” de faţadă!

 

Graţie voturilor francez şi neerlandez – indiferent de diferenţele lor – Uniunea Europeană ar fi pierdut ceva din prestigiul ei… Si dacă ce! Ce prestigiu mai au nişte instituţii care, sub pretextul seriozităţii lor ultra-blindate (Montesquieu spusese deacum că gravitatea este fericirea imbecililor şi pavăza proştilor) seamănă din ce în ce mai mult cu concursurile Euroviziunii în care ceea ce se aude nu mai este muzică, iar limba unică devine încet-încet anglo-americana, în care se impun ţări neeuropene şi unicul scop este de fapt marketingul cel mai materialist. Culmea simbolului! Eurovoziunea 2005 a avut loc la Kiev, teatru recent al unei pseudo-revoluţii, a cărei reţetă fusese stabilită în oficinele fundaţiei Soros, a societăţii Rand Corporation şi a altor specialişti în sufocarea democraţiei şi culturii popoarelor.

 

Suntem în noroi din cauza Uniunii Europene, dar cel puţin încercăm să ieşim (din noroi, nu din Uniune). In ce le priveşte, două ţări candidate şi cu adevărat europene (România şi Bulgaria) se înghesuie la uşă, dar pentru a culege ce? Pentru a-şi pierde sufletul? Ce li s-o fi spus de cred atât în binefacerile eurocraţiei?

 

Europă, popoarele tale s-au trezit! Iţi vei putea regăsi adevăratul chip şi adevărata misiune; pornind la recucerirea propriei tale identităţi.