UE, o minciuna frumos ambalata.

25 Ianuarie, 2006

(Autor:Mariana Bell) Sursa:ro.altermedia.info

IN TOATE TARILE Uniunii Europene activeaza acum partide ce se impotrivesc federalizarii Europei, proces identificat de multi cu pierderea autonomiei, renuntarea la independenta economica si cu eroziunea libertatilor individuale. In Marea Britanie, United Kingdom Independence Party (UKIP, Partidul Independentei Regatului Unit) are acum 12 deputati in Parlamentul European si a inregistrat rezultate onorabile la ultimele alegeri generale. Din pacate, Marea Britanie neavind un sistem electoral proportional, UKIP nu a obtinut pana in prezent nici un mandat parlamentar in tara sa…

UKIP este descris drept “anti-european” ceea ce este inexact, acest partid fiind anti-UE, dar pentru o Europa a statelor-natiuni, libere sa intre in orice asociere favorabila intereselor nationale.

Argumentele UKIP sunt simple si dictate de interesul national, intelegand totusi ca relatiile intre natiuni se bazeaza pe negocierea acestor interese de catre reprezentanti liberi alesi.

Contributii gigantice, avantaje – zero

Pentru Marea Britanie, contributiile anuale la bugetul UE inseamna o uriasa cheltuiala si o secatuire a resurselor nationale. Contributia directa este acum de 11 miliarde lire sterline anual, dar The Institute of Directors (organizatie britanica elitista, influenta, pro-UE) estimeaza ca acest cost este de fapt dublu, datorita costurilor de aplicare a noilor legislatii si a pierderii de venit din pescuit si agricultura. Se estimeaza ca retragerea din Uniune ar duce Marii Britanii un beneficiu net de 25 miliarde lire sterline anual !

Parlamentul britanic isi pierde autoritatea si puterea de a apara interesele populatiei (nici nu e de mirare ca din ce in ce mai putini alegatori se prezinta la urne). In general acum Parlamentele europene accepta decretele de la Bruxelles, nascocite de o administratie elitista, asupra careia nu au nici un fel de putere. Tarile membre sunt in permanenta napadite de un “rococo legislativ” (inclusiv in ce priveste curbura legala a bananelor si a castravetilor) care se dovedeste atat costisitor, cat si demoralizant – dar si fatal pentru multi mici intreprinzatori. Patru legi din cinci, ce se pun in aplicare in Marea Britanie, provin de la Bruxelles. Regulamentul UE stipuleaza in mod emfatic ca oficialitatile nu au voie sa tina cont de interesele tarii lor de origine, legislatia europeana primînd.

UKIP arata ca Marea Britanie nu mai poate sa-si urmareasca propria strategie agricola si de pescuit, bazata pe auto-suficienta optimala si maximizarea propriilor resurse. Common Agricultural Policy (strategia de reforma a agriculturii britanice) s-a dovedit costisitor si daunator, atat mediului inconjurator cat si intereselor economice ale tarii, ca si pentru tarile din lumea a treia, care nu-si pot vinde produsele in conditii echitabile.

Iarasi bizara este ideea “armonizarilor” care impiedica tarile membre sa profite de propriile avantaje. In Marea Britanie, o legislatie comerciala mai supla favorizand intreprinderile mici este pe cale de disparitie.

In domeniul monetar, introducerea euro inseamna delegarea conducerii economiei nationale catre Banca Centrala Europeana. Sondajele arata ca britanicii inca nici nu vor sa auda de euro, si din acest motiv partidul laburist de guvernamant nu doreste inca un referendum pe aceasta tema. Asteapta ca mai intai spalarea de creiere sa-si faca pe deplin efectul. UKIP se teme ca odata cu trecerea la moneda unica europeana, se va face si o armonizare fiscala; adica, ridicarea impozitelor la nivelul Germaniei si Frantei, tari aflate acum in plin declin economic.

UKIP arata ca Uniunea Europeana apartine trecutului. Spre deosebire de tarile parti in acordul NAFTA (North American Free Trade Agreement), UE nu constituie o zona de schimb liber, ci o zona de protectionism vamal, constituita spre profitul elitelor admnistrative in cardasie cu marile corporatii.

O alta aberatie “europeana”: UE impune cheltuieli suplimentare oricarei mici intreprinderi din Marea Britanie, inclusiv celor 90% care nu au nici un fel de relatie comerciala cu alte tari UE, acestea fiind firme ne-exportatoare sau firme care nu exporta in UE.

O noua Uniune Sovietica

De altfel, Bruxelles-ul vrea sa “sovietizeze” natiunile europene, creind o Europa a regiunilor, ceea ce va facilita controlul asupra popoarelor. Din acest motiv si nu din altul toate miscarile independentiste sau separatiste ale unor etnii locale, sunt activ sprijinite de Bruxelles (dupa principiul “divide et impera”, la care se adauga si varianta noua “corupe si vei conduce” – ilustrata, de exemplu, prin puternicul lobby pro-homosexual si prin generalizarea asistentei sociale).

UE are mai multe sanse de reusita decat fosta Uniune Sovietica. Pentru ca UE, cu ajutorul marilor corporatii monopoliste, va da oamenilor “ce vor ei”: hrana din belsug (de calitate proasta, dar frumos ambalata, majoritar produse pe baza de zahar, grasimi si arome sintetice, gen Coca-Cola sau McDonald’s), produse farmaceutice care sa faca omului viata mai suportabila, telenovele, muzica imbecilizanta, sporturi de spectator, animale “de companie” si acces la orice fantezie sexuala.

Cine ar mai avea chef de “revolutie” beneficiind de toate acestea?

Individul se poate retrage intr-un cocon in care poate exista singur (clasicul individualism occidental), toate nevoile sale fiind asigurate de UE si de stat. Odata devenit total dependent, el va resimti teroare fata de orice intiativa care sa-i schimbe status-quo-ul. In tarile care au aderat relativ recent (Spania, Portugalia, Irlanda) s-au pompat sume enorme, asa ca populatiile considera UE drept un fel de mana cereasca, o mama a ranitilor. Aceste tari se aseamana bine primilor cistigatori a jocurilor piramidale. In curand insa, va veni scadenta, mai ales dupa intrarea noilor tari “sarace” in Uniune.

Mascarada la urne, in Spania

Spania a spus de curand un “da” rasunator in referendumul pentru Constitutia UE. Acest vot insa a avut loc in conditii cel putin suspecte. Sondajele oficiale au aratat ca 9 spanioli din 10 habar n-au care e semnificatia constitutiei europene. Multi insa, sunt constienti de binefacerile celor circa 100 de miliarde de euro primite de Spania din 1986 (data aderarii) incoace, din care 18 miliarde reprezinta contributia oferita Spaniei de contribuabilii britanici. Acest rezultat de referendum a fost “cumparat” cu banii oferiti (fara voia lor) de cetatenii altor tari membre.

Pe perioada campaniei, guvernul Zapatero a cheltuit sume enorme de la buget pentru a-i determina pe oameni se voteze “pro”. M-am aflat in Sevilla in zilele premergatoare referendum-ului; la fiecare colt de strada si in fiecare magazin se distribuiau propaganda si gadgeturi pro-UE. De partea cealalta, campania IMPOTRIVA constitutiei europene, finantata de surse particulare, era, prin contrast, anemica si sectara.

Un numar mare de starlete pop, de fotbalisti, actori de teleonvele si familia regala au aparut la televiziune incuranjind populatia sa voteze “da”. Cu tot acest circ, numai 42% din electorat s-a prezentat la urne, 77% votand pentru – din care majoritatea habar n-aveau pentru ce voteaza de fapt. De-abia iesiti din dictatura lui Franco, spaniolii, de buna voie si nesiliti de nimeni au votat sa fie condusi de dictatura elitelor de la Bruxelles.


Aboliti Uniunea Europeana!

12 Ianuarie, 2006

Autorul: Robert Locke.
(text tradus si adaptat)

Publicul american sufera de o curioasa iluzie: el continua sa creada ca entitati geografice cum ar fi Franta, Anglia, Italia sau Germania sunt natiuni. Dar in fat ele sunt, sau mai exact spus, sunt pe cale sa devina simple provincii ale ‘Sfantului Imperiu Belgian’: Uniunea Europeana (UE). Acest imperiu a devenit din ce in ce mai nociv in ultimii ani fara sa atraga o opozitie serioasa in SUA. Americanii ar trebui sa inteleaga ca UE reprezinta manifestarea europeana a globalismului si a lichidarii natiunilor.

UE pare a avea un talent unic de a extrage ce e mai rau din statele sale membre. Este daca vreti ca un aliaj alchimic medieval: o mixtura de elemente care are defectele fiecaruia dintre ele, dar nici o virtute. Fiecare dintre statele membre (mai bine zis, politicienii din fiecare tara) au motivele lor ascunse sa participe la aceasta Uniune.

De exemplu, unul dintre motivele pentru care Uniunea Europeana tinde sa devina un superstat este vina resimtita de Germania despre trecutul ei nazist. Multi germani ar dori foarte mult sa elimine Germania ca natiune si sa se declare drept cetateni europeni, astfel incat constiinta lor sa nu mai fie incarcata cu trecutul neplacut. Dupa ce au incercat sa lichideze celelalte natiuni ale Europei prin forta spadei, de doua ori intr-un secol, acum ei incearca sa o faca a treia oara intr-un mod mai subtil. Este scandalos sa vezi cum natiuni ca cea britanica, franceza, mai de curand cea poloneza, care au sacrificat milioane de oameni in lupta cu imperialismul german, sunt acum fortate sa-si renege nationalitatea pentru a absolvi crimele germane.

Un alt factor important din spatele UE este hotararea birocratilor francezi de a conduce Europa. Franta, prin istoria sa, prin structura sa de guvernare si prin sistemul sau de educatie, ‘produce’ cei mai ambitiosi birocrati din lume. Traditia sa in etatism si in capitalismul de stat este potrivita conditiilor economice mondiale actuale, in care presiunile competitie fac imposibila expansiunea socialismului, insa pe de alta parte vointa inexorabila de crestere a birocratiei nu a disparut. Francezii sunt convinsi ca puterile crescande ale UE li se vor potrivi de minune, ca germanii sunt prea timizi pentru a reclama puterea, iar britanicii nu sunt etatisti din instinct, italienii sunt prea dezorganizati, si toate celelalte tari sunt prea mici.

Acei italieni care prefera UE o fac deoarece aceasta organizatie ii absolva de necesitatea de a-si reforma sistemul de guvernare si economia, care sunt printre cele mai haotice din Europa. In loc sa-si rezolve deficitele bugetare si sa-si salveze moneda nationala (lira) ei au preferat sa adopte moneda euro. In loc sa-si reformeze sistemul politic, au preferat sa renunte la suveranitatea nationala, luand astfel generatiilor viitoare de italieni dreptul de a-si conduce destinele. In mod curios, ideea unei Italii guvernate de strainii din Bruxelles nu pare sa-i sperie sau sa-i deranjeze in mandria lor nationala pe italieni. Alte natiuni, cum ar fi Spania, Portugalia si Irlanda s-au pus la dispozitiaUE prin mita. Li s-au platit miliarde de euro sub forma de subventii care sa sprijine agricultura lor ineficienta, in schimbul voturilor necesare pentru a mari puterile UE. Este un caz clasic de vanzare a libertatii in schimbul ‘bunastarii’.

O alta motivatie care se aduce pentru ideea de Uniune Europeana este aceea de a creea o entitate destul de mare care sa respinga „hegemonia militara americana” asupra Europei. Dat fiind ca aceasta „hegemonie” a determinat pacea si prosperitatea din a doua jumatate a secolului 20 din Vestul Europei, se poate spune ca e vorba de un fel de ingratitudine. Faptul ca Europa nu a fost capabila sa rezolve singura crize locale – cum ar fi razboaiele din fosta Iugoslavie – este de-a dreptul patetic. Europa este in mod categoric incapabila de a face fata puterii militare a SUA. Exceptand mica armata britanica, toate celelalte armate europene sunt depasite tehnologic.

Un alt scop al suporterilor Uniunii Europene este acela de a salva politicile economice etatiste si birocratice care au fost puse la zid de neoliberalismul anilor 90. Premisa esentiala este aceea ca acest gen de politici economice vor functiona daca sunt extinse la o scara suficient de mare. Evident, asta este absurd: Uniunea Sovietica avea aproape 300 de milioane de oameni si nu a reusit sa faca socialismul sa functioneze. Cand vor descoperi ca acest gen de politica economica este falimentar va fi deja prea tarziu. Iata cateva exemple de politici dirijiste ale UE: taxe mari pe venituri si pe consum; cheltuieli sociale mari pentru angajati; legi impotriva conciedierii oamenilor, care au consecinta nefasta sa cauzeze somaj; subventii masive acordate unor sectoare agro-industriale ineficiente; interventii guvernamentale masive in deciziile financiare; taxe vamale ridicate etc. Natiunile europene platesc un pret ridicat pentru acest gen de masuri. De exemplu, rata somajului este dubla fata de cea din SUA. Din 1980, sectorul privat din SUA a creat peste 30 de milioane de noi locuri de munca, in timp ce in Uniunea Europeana s-au creat practic zero noi locuri de munca in acest sector.

Una dintre gratiile salvatoare ale Europei a fost, in mod traditional, competitia dintre guverne. Sper exemplu, cea mai libera, din punct de vedere economic, natiune din Europa (multumita doamnei Margaret Thacher) este Marea Britanie, care a atras investitii mult mai mari decat celelalte economii europene. Fracezii numesc asta, cu obida, „social dumping”. Rata somajului in Marea Britanie e mult sub cea din Franta. UE doreste sa puna capat posibilitatii natiunilor de a se concura intre ele prin introducerea unor taxe impovaratoare. Ea doreste sa „armonizeze”, un termen extrem de nesincer, ratele taxelor natiunilor. De asemenea, UE doreste sa mareasca taxele si impozitele pur si simplu pentru a-si mari bugetul, pe care, la urma urmei, cetatenii europeni il finanteaza.

Ca orice alt lucru de nedorit in politica, UE are sofismele ei caracteristice prin care isi justifica existenta. Piesa cheie a rationamentului sofistic prin care Uniunea Europeana isi justifica existenta este pretentia ca ar ar reprezenta Europa, iar orice opozitie impotriva UE ar fi o opozitie impotriva Europei. Oricine se opune expansiunii puterilor UE este taxat drept „anti-european”, epitet care e folosit la fel de excesiv si e la fel de lipsit de continut ca si cel de „rasist”, insa face ca cel etichetat astfel sa fie considerat un paria. Insa, in realitate, nu exista nici o interconditionare intre faptul de a fi pro-european si pro-UE. Dimpotriva, este perfect posibil, chiar de dorit, sa fii pro-European si totodata anti-UE!

Un alt sofism al UE: beneficiile comertului liber intre tarile membre necesita existenta sa. Fals: tot ce e nevoie pentru asta este absenta unor taxe vamale intre statele membre, ceea ce fosta Piata Comuna, predecesoarea UE, a reusit sa aduca. Uniunea Europeana foloseste promisiunea comertului liber ca o unealta pentru a mitui natiunile din Estul Europei sa-i predea controlul politic. Nu sunt polonez, dar imi vine sa plang cand vad cum aceasta natiune mandra, care a suferit adesea multe lovituri de-a lungul istoriei, s-a lasat acum subjugata de catre Bruxelles, laolalta cu Ungaria si Cehia – urmata fiind in curand de Romania si Bulgaria. Este de-a dreptul ridicol sa pretinzi ca apartenenta la UE inseamna prosperitate economica atunci cand cele mai prospere economii europene apartin unor tari care sunt in afara UE, cum ar fi Norvegia si Elevetia, sau a unor tari care desi sunt in UE, nu au adoptat moneda euro, ca Marea Britanie si Suedia. Minciunile raspandite in favoarea monedei euro reprezinta un subiect larg de discutie. Premiza fundamentala din spatele monedei euro este de fapt aceiasi care sta in spatele intregii filosofii a UE: mai mare inseamna mai bun. Cand vine vorba de economie, comparati succesul monedei Rusiei sau al Braziliei cu cel al monedei Elvetiei si veti ajunge la propriile concluzii.

Desi purtatorii de cuvant ai UE neaga in public, dar o admit cu jumatate de gura in discutii particulare, UE este o amenintare asupra suveranitatii nationale a statelor membre. Poate ca suveranitatea suna ca un concept abstract, insa in fapt ea se refera la posibilitatea unei natiuni de a-si controla propriul destin, mai degraba decat ca acesta sa-i fie dictat de altii. De exemplu, legile emise de UE au intaietate in fata legilor emise de parlamentele nationale. Parlamentul britanic de exemplu nu poate legifera pentru poporul britanic fara permisiunea birocratilor de la Bruxelles.

UE este in mod exceptional nesincera in modul cum isi subjuga statele membre. Modul sau fundamental de lucru este ceea ce se cheama „unificare pe furis”, mai precis, delegarea suveranitatii nationale catre acest nou superstat este atat de lenta, incat electoratele din statele membre nu isi dau seama de fenomen decat atunci cand e prea tarziu. Secretul combinat cu narcotizarea cetatenilor europeni printr-o bunastare relativa face acest lucru posibil. Este aceiasi cale a revolutiilor „progresive” pe care le-am vazut si in America: sa produci schimbari fundamentale nu prin argumentul ca ar fi bune, ci pretinzand ca de fapt ele nu conteaza. Guvernare prin anestezie. Politicienii responsabili au mintit in mod constant asupra naturii schimbarilor pe care le-au facut. Si e firesc sa fi facut asa, fiindca ei au inteles foarte bine ca UE nu poate supravietui unei adevarate dezbateri democratice. Claude Cheysson, fost ministru francez de extern, a observat ca superstatul UE – construit pe Tratatul de la Maastricht – a putut aparea doar „in absenta democratiei”.

Clasa politica iubeste Uniunea Europeana. UE ii da posibilitatea de a stapani puterea prin linguseli in spatele usilor, fara nici o raspundere in fata nesuferitelor de electorate nationale sau a curtilor constitutionale. Stangistii mai ales apreciaza abilitatea UE de a impune legi care altfel nu ar fi trecut niciodata prin parlamentele nationale. UE este condusa de „Comisia Europeana”, un organ neales; asa-zisul „Parlament European” nu e decat o gluma proasta. Chestiunea este de obicei evitata printr-un gen de discutii tehnice despre structurile de guvernare, impaiate cu fraze lipsite de sens cum ar fi cea „suveranitate comuna” – un gen de expresii cunoscute drept ‘eurofemisme’ – dar faptul clar e ca UE nu are nici o legitimare democratica. Baza legala pentru a-si impune legile catre statele membre consta doar intr-o serie de tratate care au fost semnate, incepand cu Tratatul de la Roma din 1957. Tratatul care continea bazele fundamentale pentru predarea suveranitatilor nationale a fost cel din 1972, dar acest lucru nu s-a aplicat pe deplin pana la tratatele de la Maastricht din 1993 si cel de la Amsterdam din 1997. Problema fundamentala cu aceste tratate, ca o problema de filosofie politica, este ca ele predau sau instraineaza dreptul de auto-guvernare ale natiunilor care le-au semnat. Declaratia de independenta a SUA, dimpotriva, considera ca dreptul la auto-guvernare este „inalienabil”, altfel spus, nici un guvern ales de popor nu poate aboli acest drept sau sa-l predea altcuiva, pentru motivul fundamental ca nici un guvern nu conduce pentru el insusi, ci doar detine temporar increderea poporului care i-a acordat-o. In concluzie, tratatele care formeaza baza UE sunt invalide pe plan filosofic, iar superstatul UE este un guvern ilegitim impotriva caruia patriotii au dreptul de a se revolta.

UE este un pericol mortal pentru libertatile civile ale celor care traiesc in ea. Ea incearca sa impuna statelor membre, ca Marea Britanie, ai carei cetateni au dreptul unui proces cu jurati, un sistem legal cunoscut sub numele de „Corpus Juris” – in care dreptul cuiva de a fi considerat nevinovat pana la proba contrarie va fi abolit. Uniunea Europeana a extins de asemenea delictele de opinie (‘negationismul’ istoric, exprimarea unor opinii ‘incorecte politic’) si asa-zisele legi impotriva „discriminarii” la nivelul intregii Uniuni. De asemenea, UE doreste sa impuna o reglementare prin care comunicatiile prin telefon sau prin internet sa fie inregistrate si pastrate un timp indefinit la dispozitia politiei. Incearca de asemenea sa elimine reteaua europeana a legilor de extradare si incearca sa creeze un registru central al „troublemakers” numit Schengen Information Registry care va fi folosit pentru a interzice libertatea de miscare a persoanelor „indezirabile” intre statele membre.

Forma fundamentala a ordinii politice pe care UE doreste sa o impuna poate fi descrisa prin expresia „totalitarism soft”. „Totalitarismul soft” impartaseste multe aspecte ale totalitarismului „hard” de tip fascist, nazist si comunist, cum ar fi, aspiratia la un control guvernamental complet asupra vietii cetatenilor. Dar totalitarismul soft face acest lucru prin mijloace de mituire (prin asigurarea unei bunastari relative) si prin birocratie, mai degraba decat prin mijloace de genul lagarelor de concentrare si a ciocanitului de la ora 3 noaptea. Celor care considera exagerate aceste fraze, ii rog sa-mi spuna un singur lucru pe care UE nu il reglementeaza. Dumnezeule, in UE pana si castravetii nu au dreptul de a avea decat o anumita curbura!

Birocratia UE are o reputatie bine-meritata pentru aroganta, incompetenta si surzenie fata de public. Comisia Europeana este un organism putred de corupt. Atat de mult incat in primavara lui 1999 intreaga comisie a fost nevoita sa-si dea demisia din cauza acuzatiilor de coruptie. Dupa asta, bineinteles, multi comisari si-au pastrat diverse posturi in UE. Cartierul general de la Bruxelles a devenit un pat moale pentru multi dintre politicienii nealesi din statele membre.

Nu e un mare mister de ce UE a ajuns cum a ajuns: multe tari din Europa continentala nu au de fapt traditii democratice – democratia din unele dintre ele a fost impusa de baionetele americane – iar cele care au astfel de traditii, au traditia unor democratii instabile si ineficiente care s-au autodistrus. Cum una dintre cerintele fundamentale ale unei democratii viabile este domnia legii – prin reglementari simple si clare – nu e deloc surprinzator ca Uniunii Europene ii lipseste tocmai aceasta calitate. UE compileaza statute pe mii de pagini, pe care le poate ignora pentru motive politice nerusinate. De exemplu, UE a elaborat criterii de convergenta pentru nivelele de datorii publice ale statelor membre pentru a putea fi admise in Uniunea monetara Europeana (un aranjament care deschidea drumul catre UE) dupa care a ignorat aceste criterii pentru a permite Germaniei, Belgiei si Italiei sa intre. Iar presupusa independenta a Bancii centrale Europene s-a sifonat atunci cand guvernul francez a cerut o intelegere speciala.

Agenda „culturala” a UE este sa lichideze identitatile nationale ale statelor membre si sa le inlocuiasca cu un asa-zis entuziasm pentru „Europa”. Dar nu o Europa a culturii europene (care prin definitie inseamna cultura franceza, germana, engleza etc.) ci Europa birocratilor. Ca rezultat, atasamentul emotional fata de de acest nou superstat este foarte scazut. Doar o minoritate de 5% dintre locuitorii UE se considera esential „europeni”, in timp ce 85% se vad in principal ca membri ai propriei natiuni. Asa cum pana si responsabilii UE admit, „sensul unei identitati ‘europene’ comune nu pare a avea o raspandirea prea mare in ultimii ani”.

Tony Blair, pe care Margaret Thatcher l-a descris ca animat de o „ambitie diabolica de a conduce Europa”, ar putea fi primul presedinte al UE. In urmarirea acestei ambitii, el a devenit cel mai mare tradator din istoria Marii Britaniei, vanzand strainilor valorile politice britanice – castigate prin sange – si insasi suveranitatea sa. Mai mult ca sigur, el a facut un fel de pact personal cu sefii UE. Cel mai mare regret al Doamnei de Fier, dupa cum ea insasi spunea, a fost acela ca a permis ca UE sa obtina atat de multa putere.

Exista posibilitatea ca pe termen lung, UE sa nu se multumeasca doar cu conducerea Europei si sa doreasca sa-si intinda tentaculele si asupra zonelor limtrofe, cum ar fi Africa de Nord. Deja, UE a inceput negocierile de aderare cu un stat esentialmente neeuropean – Turcia. Evident, cei care se opun unei asemenea idei sunt etichetati drept „rasisti”. E destul de plauzibil ca UE sa devine nucleul unui stat mondial totalitar – poate ca asta suna cam alarmist, dar istoria ne invatat sa ne gandim la implicatiile logice ale lucrurilor care abia au inceput.

Din fericire, exista semne ca Europa incepe sa-si dea seama cu ce monstru are de-a face. Un numar tot mai mare de politicieni de dreapta lupta activ impotriva UE. Sondajele arata clar ca tot mai multi cetateni europeni sunt impotriva tendintelor actuale din UE. Francezii si olandezii au respins prin referendum „Constitutia Europeana”. Majoritatea cetatenilor britanici ar alege mai degraba parasirea UE decat adoptarea monedei euro. Din pacate insa, bunastarea de dupa cel de-al doilea razboi mondial a produs un electorat mult mai pasiv decat cel din SUA, mai obisnuit sa fie pus in fata faptului implinit, atata timp cat are burta plina.

In concluzie, care ar fi solutia? Foarte simplu: Desfiintarea Uniunii Europene! Natiunile Europei occidentale si centrale trebuie sa li se permita sa se angajeze intr-un comert liber intre ele. Asta e tot. O problema complexa care are o solutie simpla!