Inca un pas sper anihilarea Europei.

29 August, 2005

(Autoarea: Mariana Bell) Sursa: ro.altermedia.info

Care este esenta Constitutiei si de ce suscita atatea pasiuni?

CE nu are nimic de spus despre economie. Nu este un act de filosofie economica. Nu contine viziuni economice. In schimb, este o capodopera a limbii de lemn si ambiguitatii (incepe, evident, cu un preambul lung si idealist) si va avea, daca va fi adoptata, efecte profunde, in special pentru noile tari membre ale Uniunii sau pentru cele in curs de aderare.

Pentru inceput, sa mentionam ca acest document descrie o lume care…nu exista (ca in celebra butada morometiana)! Textul evita sa aduca discutia, de pilda, despre declinul economiilor occidentale, ori despre faptul ca sistemele de asigurari sociale si sanatate sunt depasite si datatoare de atatea batai de cap in multe tari membre. Ni se zugraveste o lume paradisiaca guvernata de “drepturi inalienabile”, “legi inviolabile”, “dreptate sociala”, “incluziune sociala” si “solidaritate”, ignorindu-se faptul ca realitatea europeana este impotmolita in stagnare, recesiune, somaj, deficit financiar, ca forta de munca este din ce in ce mai disproportionata fata de populatia inactiva si ca numarul asistatilor este intr-o crestere sustinuta si generalizata!

Aceasta lume mirifica reprezinta doar o varianta mai sofisticata si nereligioasa (Doamne fereste de vreo aluzie la divinitate!) a tractului “Turnul de Veghe” distribuit de martorii lui Iehova, unde familii tinere, zambind cu gura la urechi, cultiva zarzavat in timp ce imprejurul lor zburda impreuna lei si vitei, infratiti.

Constitutia europeana nu are limite explicite. Si asta pentru simplul motiv ca nu se concep limite! Conducerea, guvernarea sunt providentiale; conducatorii creaza tot ce este de creat si isi asuma acoperirea tuturor necesitatilor “supusilor”. UE este, deci, un soi de Iehova, atotputernic si infinit, totul si toate fiind rezultatul competentei si interventiilor guvernarii.

Toata aceasta retorica bombastica suna bizar pentru multi. Vecinii “insulari” ridica din umeri (in Anglia acest tip de discurs nu s-a practicat niciodata) si spun ca e doar o chestie de stil al “continentalilor”; dar cat de satisfacatoare este pentru “continentali” o explicatie atat de simplista, avand in vedere importanta acestei legi si efectele sale?

CE este buzduganul vestitor al zmeului; ea descrie un proiect faraonic, cel care il pune in aplicare fiind nimeni altul decat elita, clasa conducatoare. Ar fi de ajuns atat ca sa ne sperie – noi romanii stim mai bine ca oricine ce inseamna faraonismul in politica. Niciodata clasa politica nu a cautat sa acapareze jurisdictia asupra unor mase atat de mari de oameni, asupra atator natiuni, pretinzand ca o face “cu legitimitate democratica”.

Si, ca orice faraon care se respecta, elita UE este tot mai departata de realitate si de mase. Mai marii nostri nu-si pot interpreta unele din reactiile negative ale populatiei la adresa “idealului european” (vezi participarea anemica la referendumul din Spania sau la ultimele alegeri europene din 2004 [6], scepticismul francez sau olandez fata de Constitutie) ori opozitia virulenta din partea partidelor “extremiste” de stanga dar si de dreapta, si nu pot intelege ca responsabilitatea pentru aceste reactii o poarta chiar ei, cei care refuza sa accepte deficitul democratic al unui astfel de proiect de mare amploare.

Care sunt hibele de baza ale CE? Intai, se porneste de la premiza ca integrarea si centralizarea reprezinta neaparat o evolutie pozitiva. In realitate, nu exista insa nici o dovada ca integrarea ar fi adus un grad mai mare de bunastare sau progres economic fata de relatiile economice normale de cooperare dintre state.

Ce ne-a servit modelul centralist european pana in prezent? Iata concluzii expuse in publicatia de circulatie restransa “Eurofact”, editata de un grup de specialisti lucrind pentru Romano Prodi:
• “Sistemul comunitar nu a reusit sa asigure un progres economic satisfacator… In UE, de cateva decenii PIB-ul este in declin constant, iar PIB-ul per capita a stagnat la 70 % din nivelul SUA de la inceputul anilor 1980.”
• “In SUA, venitul pe cap de locuitor este mai mare decat in UE, lucru la care contribuie atat productivitatea cat si o rata mai mica a somajului”.
• “SUA aloca un procent mai mare din PIB educatiei superioare de stat decat media UE, insa adaugarea unor resurse private substantiale duce cheltuielile cu educatia la mai mult decat dublu fata de media Uniunii.”

Aceste concluzii sunt repetate si de economistii din sectorul privat, care privesc cu ingrijorare situatia. Acum un an, grupul financiar HSBC a produs un raport intitulat “Necazul cu Europa” in care se arata ca, in zona euro, cresterea economica a scazut la 1,5 % cu sanse sa se ajunga la mai putin de 1% daca nu se va interveni. Documentul mai previzioneaza o crestere, intre 2006 – 2009, cu doar 1,8 procente, rata urmand sa scada apoi la 1,5 si chiar 1,2% in perioada 2020 – 2029.

Motivele regresului economic al tarilor din UE si al declinului pe scena economica mondiala sunt multe si complexe.

Una din cauze este inteventionismul guvernamental exagerat, motivat de neincrederea in initiativa economica a cetateanului de rand si de credinta neclintita in meisanismul numit “reglementare si controlul statului”. Aceasta politica, initiata de mult in Europa, a insemnat pana acum consolidarea marilor corporatii multinationale (ele insele un fel de stat in stat) si disparitia sau pauperizarea intreprinderilor mici si mijlocii, cele care aduc de fapt o contributie la calitatea vietii de zi cu zi si prin care se poate combate uniformizarea atat de deprimanta care a napadit mediul urban in ultimii ani.

O alta hiba este modelul federalist pe care se bazeaza constitutia. Sa zicem ca – in sfarsit! – se va recunoaste nevoia unor reforme radicale. Dar atunci, conflictul de jurisdictie si de competenta intre guvernele regionale si cele federale vor face orice reforma mai radicala aproape imposibil de adoptat. Este absolut clar pentru toata lumea ca, odata ce Bruxelles-ul va acumula toate puterile si jurisdictiile, capacitatea de optiune politica independenta si flexibilitatea fiecarei natiuni va disparea [7].

Sa luam ca exemplu impunerea legislatiei comunitare a muncii tuturor tarilor membre. Competitivitatea diferitelor tari va urma acelasi trend ca intreg blocul. Nou veniti ca Romania, Ungaria, Cehia nu vor putea profita de avantajele specifice: pretul scazut al mainii de lucru, lipsa de datorii externe (unde e cazul), o forta de munca relativ instruita, costul vietii relativ scazut, pentru a-si relansa cu succes economiile [8]. In schimb, se lasa deja cumparate de “peschesurile” UE, ca doar “vrabia din mana e mai buna decat cea din par”!

Politica monetara unitara si inflexibila a zonei euro face ca statele membre sa nu poata adopta, de pilda, o rata a dobinzii, adaptata la conditiile locale. De fapt, eurocratii vor ca aceste “conditii locale” sa dispara cu timpul din viata economica si sociala si sa ramana poate doar in folclor.

Aceasta forta centrifuga care este legislatia Bruxelles-ului nu poate face decat sa adanceasca dinamica recesionista mondiala, prezenta in statistici si analize, dar de care politicienii nu pomenesc niciodata cand se adreseaza alegatorilor. “Efectul comunitar” asupra economiilor Occidentului este deja vizibil. Abunda dovezile de interventii absurde si prost gandite [9].

Constitutia va da o mare pondere guvernarii centrale, rupta de realitatea nationala a tarilor membre, permitindu-i sa iroseasca resurse si se improaste in permanenta cu rafale de regulamente si interventii meschine, al caror scop real e sa ofere o activitate unei clase crescande de birocrati paraziti, provenind din deseurile clasei politice a tarilor membre. Ne asteptam ca amantele cazute in dizgratie ale VIP-urile balcanice sa sfarseasca in institutiile UE – evident, pe niste sinecuri grase [10].

Totul vine de la Bruxelles

In caracterul ei general, Constitutia reprezinta un pas semnificativ in procesul de creare a unui stat unic european. Acest stat, dupa cum e definit in proiectul legii, va avea sistem juridic, parlament si moneda proprii. Legile federale vor avea prioritate fata de cele nationale si locale: “Statele membre isi vor exercita competenta numai in masura in care Uniunea nu si-a exercitat-o” – aceasta este unde din clauzele cheie [7].

La prima citire a textului legii, cititorul poate conchide ca nu exista motive de ingrijorare, pentru ca nu se precizeaza de fapt nimic, totul e lasat in linii mari directive. Dar tocmai aceasta absenta a detaliilor, cuplata cu nesabuitul zel expansionist al UE reprezinta cel mai mare risc, dind elitelor si birocratilor un fel de cec in alb pentru a realiza, cu deplina acoperire juridica, tot ce le trece prin cap – evident, fara necesitatea consultarii parlamentelor nationale.

Ce anume se ascunde in spatele modelului integrationist? La baza ideii uniunii politice si economice europene a stat credinta in cresterea inexorabila a blocurilor economice integrate. O Europa unitara ar fi mai in masura sa se confrunte cu SUA si Asia, aceasta din urma tot mai amenintatoare prin explozia economica manifestata in ultimii ani in China si India. Aceasta viziune de “bloc” ar fi esentiala pentru a proteja statul-providenta si solidaritatea sociala atat de draga elitelor din tarile occidentale. Statul-providenta le-a asigurat elitelor, de la razboi incoace, o autoperpetuare fara probleme, pentru ca marea masa a populatiei (clasa muncitoare) a abandonat incet-incet orice aspiratie in schimbul sigurantei ca va avea “paine si circ” in orice conditii economice sau sociale. Ceea ce se intampla la nivel de state – Romania, Ungaria, Cehia si alte tari abandonand idea de progres real in favoarea ciubucurilor UE – se petrece si la nivel de individ, oamenii renuntand la controlul propriei vieti in favoarea asistentatului si a distractiilor ieftine.

Pentru elite, sistemul creaza oportunitati carieristice si puteri sporite. Ca toate imperiile precedente, bazate pe coruptie, pervertirea caracterului uman si uzurparea creativitatii individuale, Uniunea Europeana va sfarsi la un moment dat in deziluzie, esec si frustrare.

Elitelor de acum nu le pasa – dupa ei potopul, si in orice caz, ei si urmasii lor vor avea unde sa se retraga si ce sa faca atunci cand gluma se ingroasa.

Cum ne-ar mai putea mira, in cazul acesta, ca actul nu pomeneste nimic despre traditia si cultura crestina, care a stat la baza fauririi natiunilor europene! Dar aceasta e o alta discutie…

In concluzie, scopul UE, reprezentat prin continutul Constitutiei Europene, nu este cel de a ajuta natiunile membre sa progreseze social sau economic, ci acela de a gira o perioada incerta de declin (declin datorat politicii economice si sociale a tarilor occidentale din ultimii 50 de ani). Raul cel mai mare cea mare este ca vor impune Romaniei si celorlalte tari nou primite, legi, reguli si cutume caracteristice Occidentului in declin. Astfel, tara noastra risca sa treaca direct de la perioada de subdezvoltare de tip africano-socialist, la cea de declin social si economic, fara a trece prin faza intermediara de progres si bunastare de care a beneficiat candva Occidentul.

* Mariana Bell este cetatean britanic de origine romana, fost candidat pentru Parlamentul britanic din partea UKIP (United Kingdom Independence Party) partid britanic ce se opune Uniunii Europene. Doamna Bell este rezidenta in acest moment in Franta.

Anunțuri

Despre votul francezilor impotriva Constitutiei UE.

25 August, 2005

Ziua de 29 mai 2005 va rămâne veşnic în istoria Europei ca un act de profundă democraţie ce vine să demonstreze o dată în plus faptul că: democraţia împotriva poporului nu este democraţie. Leviathanul a primit o lovitură importantă, şi probabil că va mai primi astfel de lovituri în ţările europene unde mai există o minimă democraţie (adică unde poporul este consultat asupra constituţiei UE). Poporul francez, după cum a spus marele om politic francez Jean Marie Le Pen, a dovedit că este un popor mare.
În ciuda unei propagande deşănţate pentru "Constituţia UE" şi a susţinerii făţişe din partea guvernului şi a preşedintelui Franţei, poporul francez şi-a demonstrat voinţa de libertate, spunând un "Non" hotărât autocraţilor de la Bruxelles. Să ne reamintim că şi în 1992, când a avut loc un referendum pentru "tratatul de la Maastricht", votul pro-UE în Franţa a fost cu puţin peste 50 la sută (ceea ce ne duce cu gândul la "mici ajustări"). Poporul francez a simţit timp de un deceniu pe pielea lui "binele" oferit de birocraţii UE: scăderea nivelului de trai, şomaj, polarizare socială, privatizarea serviciilor publice, pierderea suveranităţii naţionale, distrugerea culturii franceze etc.
Unul dintre cele mai ipocrite argumente aduse de susţinătorii lui "oui", după vot, a fost acela cum că poporul francez a votat în necunoştinţă de cauză. Acest lucru este perfect adevărat! Dar oare ei, de ce nu au luminat poporul francez asupra ceea ce înseamnă Constituţia UE? De ce au aruncat doar vorbărie goală şi nu au spus nimic concret? Vă spun eu: Dacă francezii ar fi ştiut ce înseamnă constituţia UE ar fi votat în proporţie de 99% împotriva ei, nu doar 55% (cifra reală probabil că e mai mare; în Olanda, pentru un referendum cu acelaşi subiect, sondajele indică un vot împotrivă de 80%, dar oficial 63% dintre olandezi au respins constituţia UE. Cazul Spaniei nu e un contrargument, ţinând cont de faptul că nici jumătate dintre alegători nu au participat la referendum – ceea ce în mod normal ar fi trebuit să îl anuleze!)! Dealtfel, cei care au vrut să impună această odioasă constituţie s-au bazat tocmai pe neinformarea oamenilor simpli. Şi iată că au eşuat! Dealtfel, singurii care au adus argumente reale au fost susţinătorii lui "non". Este bine, oricum, că s-a terminat aşa. S-ar fi putut "întâmpla" ca în România cu parodia de referendum pentru schimbarea de Constituţie din 2004. De asemenea, s-ar fi putut întâmpla să nu fie nici un fel de referendum – iar tratatul să fie aprobat direct de parlament (cazul Germanie şi al noilor ţări "integrate").
Sunt conştient că programul de subjugare al ţărilor europene de către elita birocratică UE nu va fi oprit, ci doar încetinit. Poate mai important decât acest rezultat, este semnalul transmis urbi te orbi: nu se poate guverna democratic împotriva poporul . Mi-e teamă că birocraţii UE vor înţelege acest semnal tocmai în sensul de a elimina şi aparenţele de democraţiei pe care le mai afişează. Totuşi, pentru noi românii acest rezultat este un motiv de bucurie sau cel puţin de deşteptare pentru cei care încă mai visează că odată cu intrarea în UE va curge lapte şi miere. Dacă francezii care au suportat deja jugul UE timp de zeci de ani se zbat să scape, oare noi, românii nu trebuie să ne punem întrebări? Trebuie să simţim pe pielea noastră ceea ce simt de exemplu cetăţenii ţărilor Americii Latine din partea "bunăvoinţei" americane pentru a înţelege cât de distrugător este să fii o colonie străină? Am uitat oare ce înseamnă să trăim în totalitarismul comunist pentru a ne abandona în braţele altuia şi mai perfid şi mai neomenos, totodată?
Poporul francez a dat o lecţie de democraţie. Să nu uităm că epoca modernă a fost inaugurată de revoluţia franceză din 1789! Acesta este doar începutul unei noi revoluţii – o revoluţie a oamenilor simpli împotriva neototalitarismului. Pe 29 mai 2005, Franţa autentică şi Europa autentică au învins! Şi trebuie să-i mulţumim marelui popor francez pentru acest lucru! Să mulţumim Franţei, care nu este nici Jac şi nici Rac! Pentru toate aceste motive, îmi înclin cu respect capul şi spun încă o dată: MERCI, LA FRANCE!