Porunca de la UE: Distrugeti invatamantul!
16 mai, 2008
Am ramas socat, cand am citit urmatoarea stire de pe Mediafax.ro: Programele şcolare, reduse cu 30%, din septembrie. Ministerul (dez)educatiei, a hotarat sa reduca in medie cu aproape 30 la sută, programa de studiu pentru clasele 1-8! Mai mult, ca si cand asta nu ar fi fost suficient, secretarul de stat în MECT, Zvetlana Preoteasa a declarat cu nonsalanta ca ar fi cerut reducerea cu 70 la sută a programei de studiu!!! ‘Nu s-a putut mai mult. Deşi cam asta ne dorim, reducerea cu 40 la sută a programei de studiu. Deocamdată am reuşit reducerea cu aproximativ 30 la sută. Nu este un procent care să ne mulţumească, dar atât s-a putut în acest moment. În următoarea etapă, adică până în 2012, sper să ne atingem obiectivul propus“, a mai spus secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar. “Principiile care au stat la baza procesului de revizuire au vizat, în principal, aducerea programelor cât mai aproape de cele din UE“, a mai declarat doamna Preoteasa.
Scris de epimeteu